Dupa o perioada cat am fost doar pensionar, am fost reangajat intr-o regie autonoma. Nivelul pensiei mele nete este mai mare decat salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor de stat aprobat prin legea bugetului, adica pesia mea neta este mai mare decat 2298 lei. Sunt subiect al vreunei prevederi a legii 329/2009?
Art. 17
(1) Beneficiarii dreptului la pensie apartinand atat sistemului public de pensii, cat si sistemelor neintegrate sistemului public care realizeaza venituri salariale sau, dupa caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activitati pe baza de contract individual de munca, raport de serviciu sau in baza actului de numire, potrivit legii, in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrative teritoriala,pot cumula pensia neta cu veniturile astfel realizate, daca nivelul acesteia nu depaseste nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat.
...
Art. 22
Sumele incasate necuvenit cu titlu de pensie se recupereaza de la pensionari, cu respectarea termenului general de prescriptie.
Art. 23
(1) Angajatorul are obligatia de a lua masurile necesare constatarii cazurilor prevazute la art. 18 si la art. 19 alin. (3) si (4).
(2) Incalcarea de catre angajator a prevederilor alin. (1) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei.
(3) Constatarea contraventiei prevazute la alin. (1) si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (2) se realizeaza de catre persoanele imputernicite din cadrul inspectoratelor teritoriale de munca.
2. Asadar daca pensia neta (dupa ce scadeti impozitul si CASS) depaseste suma de 2298 lei nu puteti cumula pensia cu salariul (decat la o unitate privata).
Cumul pensie-salariu
maria_55
Buna ziua!
Sunt profesor si ar trebui sa ma pensionez la limita de varsta (65 ani) in martie 2015. As putea functiona pana la sfarsitul anului scolar (iunie ... (vezi toată discuția)