Art. 8 alin. 1 din Codul muncii prevede că relaţiile de muncă se bazează pe principiul bunei credinţe, ceea ce înseamnă că toate acţiunile anajatorului trebuie să urmărească îndeplinirea scopului bunei funcţionări a unităţii. În nici un caz, acţiunile conducătorilor nu trebuie să vizeze personalitatea or integritatea morală şi profesională a unui salariat.
De asemenea, conform art. 39 alin. (1) din Codul muncii salariatul are dreptul la securitate şi sănătate în muncă. Este de forţa evidenţei că în sfera acestui drept se include sănătatea şi securitatea atât fizică, cât şi cea psihică.
În temeiul acestui text de lege, angajatorul este obligat să ia toate măsurile pentru ca prin acţiunile sale salariaţii să nu fie afectaţi psihic de mediul în care lucrează. Protecţia sănătăţii psihice a salariaţilor este reliefată în existenţa unor sporuri menite să compenseze salariaţii care lucrează în medii stresante.
În acest context, trebuie să intre şi protecţia psihică a salariatului împotriva abuzurilor angajatorilor printr-o serie de măsuri aparent neutre, dar în realitate, având în vedere caracterul lor continuu, urmăresc un singur scop: eliminarea salariatului incomod.
Citeste mai mult:
[ link extern ]