Instigat sa-si ucida unicul fiu

LucianCojocar a scris:

...
Despre existenta lui Dumnezeu (sau Domnul Culorilor şi Stapanul Sunetelor cum i-ar spune altii, ori Domnul Cântecului, Domnul Culorilor, Domnul Emoţiilor) nu vreau sa va conving. Este suficient efortul pe care dvs. il depuneti pentru a va justifica inexistenta Lui ca sa vad ca mai mult va doriti sa fiti ateu decat sunteti.

M-ati prins! Adevarul este ca-mi place sa ma joc si regret ca n-am reusit sa raman cu trupa de tetru de amatori cu care ma distram in tinerete. Am facut mai multe jocuri in care am fost pe rand:
- profetul unei noi religii in care divinitatea era imprumutata din versurile lui Leonard Cohen (The Lord of Song din Hallelujah) si se numea Domnul Culorilor; Domnul Muzicii, etc.
- evreul Mordechai Yshmael Buxbaum (inca mai sunt uneori) naiv si bun si tolerant
- cinicul Umar ibn Ibrahim, filozof iranian emigrat in occident si nemultumit de tot si de toate
- budist
- primul software care a trecut testul Turing facand oamenii sa creada ca e om si avocat
etc.
Fiica mea e mare si, slava Domnului, :tooth: la fel de atee ca mine asa ca inainte de a creste fiul meu pana la varsta intrebarilor mi se parea amuzant sa ma joc de-a profetul noii religii a muzicii si culorilor. Apoi Horia a crescut si a inceput sa puna intrebari si mi-am dat seama ca joaca mea benigna pentru maturi poate sa fie periculoasa pentru un copil care pune intrebari. La fel de periculoasa ca religia, pernicioasa.
Asadar, am terminat cu jocurile :yes:

Observ ca v-ati ales roluri cu preponderenta legate de religie. Nu ma refer exclusiv la religia ortodoxa, ci la orice forma de legatura/contemplare a divinitatii: budism, hinduism, crestinism, etc. Nu puteti, asadar, nega ca aveti sau ati avut o perioada de cautare, de identificare a unei apartenente. Daca ati depasit aceasta perioada, v-ati gasit si asumat, in sfarsit, calea, eu va felicit indiferent ca este aceea a unui ateu, a unui agnostic sau a unui credincios in orice altceva decat in propriile puteri. Ar fi pacat sa fie, insa, doar un alt rol. Mai bine lasati emotia sa va calauzeasca. Va intreb si eu cum se intreba pe vremuri evreul Mordechai Bixbaum: Nu cumva emoţia este esenţa umanului, nu raţiunea? :)

@LucianCojocar
Offtopic. In copilarie si tineretea de pana in 1989 n-am avut nicio treaba cu religia. Pur si simplu nu ma interesa. Citisem de la Zalmoxis la Gingis-Han la sfatul unui prieten mai in varsta si atat. Apoi, prin 1991 am inceput sa citesc amestecat, alaturi de multe altele Mircea Eliade, mai apoi Culianu. Am citit cam tot ce au scris cei doi. Curiozitatea fata de fenomenul religios este insa un lucru iar religiozitatea altul.
Nu cred ca exista un mijloc mai bun de a deveni sceptic decat lecturarea textelor de baza ale fiecarei religii. Majoritatea acestor texte au fost scrise intre epoca bronzului si antichitatea tarzie si sunt total inadecvate oricarei forme de educatie a copiilor pentru ca avem alte standarde decat epoca bronzului: nu mai toleram scalvia, sacrificiile umane, pedepsirea caprelor pentru greselile oamenilor, incestul, etc.
Textul in discutie dateaza tot din epoca bronzului si arata o mentalitate astazi, din fericire, disparuta: un tata glorificat si dat ca exemplu pozitiv in urma faptului ca a hotarat sa respecte porunca divinitatii chiar daca e vorba sa-si ucida propriul fiu (va dati sema ca astfel de "oameni" sunt cei care ucideau copii, batrani si femei neinarmati in timpul cruciadelor, astazi decapiteaza strainii, ieri administrau Treblinka, Sobibor, Majdanek, Auschwitz II - Birkenau. Oameni care au primit porunca de la Dumnezeu (prin gura unui profet, desigur :pleasantry: ) sa ucida si asta fac.
Eu cred ca societatea noastra ar trebui sa educe copiii ca indiferent cine le da o porunca, oricata autoritate ar avea, chiar daca sunt siguri 100% ca porunca este de la Dumnezeu, daca presupune sa faca rau altei fiinte umane sa nu o respecte.
Poate astfel am scapa de razboi, terorism, etc

Intr-un sondaj de opinie facut acum cativa ani in SUA crestini de toate culorile au raspuns la intrebarea:

Daca Dumnezeu v-ar aparea cum i-a aparut lui Avraam si v-ar da porunca de a va ucide fiul, i-ati asculta porunca?

Majoritatea absolut covarsitoare a respondentilor la sondaj (peste 99%) au zis "Nu" si au raspuns Da la intrebarea urmatoare "Ati fi gata sa suportati pedeapsa divina pentru ca incalcati porunca de a va ucide fiul?"
...
Traiesc cu sincera speranta ca daca s-ar face un sondaj printre crestinii romani s-ar obtine un raspuns asemanator.
Paradoxul este doar aparent (stim de la Mordechai ca paradoxurile apar doar acolo unde teoria este inconsistenta a.k.a. o teorie consistenta nu permite afirmatii contradictorii si egal adevarate). De fapt, respondentii la sondajul de opinie au fost educati intr-un sistem moral cu totul diferit de cel biblic, un sistem moral avansat care, spre deosebire de cel biblic elaborat in epoca tarzie a pietrei si epoca timpurie a bronzului interzice omorul indiferent de scop (fac paranteza si scriu aici ca in societatea actuala moderna si intre oameni civilizati si uciderea inutila a mielului adus in locul lui Isasc pare groteasca).
Adevarul este ca, dupa cum rezulta din cercetarile amanuntite facute de istorici teoreticieni si arheologi, sacrificarea copiilor era o practica foarte raspandita la popoarele semitice la inceputul epocii bronzului (Moloh, zeul care se hranea cu sange de copil, este doar unul dintre exemple). Povestea lui Avraam era citita in epoca bronzului in cu totul alta cheie iar daca ar fi existat atunci televiziuni stirea ar fi aparut la breaking news, pe crawler defiland triumfal cuvintele: "Senzational! Dumnezeu i-a facut lui Avraam nemaipomenit de neintalnit de rara favoare de a-i cruta fiul! Senzational! Prin aceasta favoare Avraam este declarat alesul lui Dumnezeu! Senzational!"
Va intrebati, probabil, de ce ma deranjeaza problema unei povesti ridicole citite si interpreatte gresit de preotii ortodocsi care ne catehizeaza copiii intr-un manual de clasa a doua? Pentru ca, spre deosebire de cei mai multi dintre dreptcredinciosii ortodocsi care se cotesc la pupat moaste, mi-am dat silinta sa inteleg povestea si cintind despre ea si cei care au comentat-o mi-am dat seama ca de vreo 1000 de ani, pentru ca fusesera educati in sisteme morale mai evoluate, o multime de oameni care au considerat-o nereala si absurda.
Doar cateva exemple:
Rabinul Yona Ibn Janach care a trait in califatul Cordobei prin secolul al XI-lea a sustinut si argumentat ca Dumnezeu a dorit doar un sacrificiu simbolic, o dedicare a lui Isaac.
Rabinul Yosef Ibn Caspi care a scris la vreo 3 secole mai tarziu cateva minunate comentarii talmudice sustinea ca Avraam a fost victima propriei imaginatii iar argumentul lui ibn Caspi este valabil si astazi pentru toti credinciosii SINCERI, indiferent de religie: "Cum ar fi putut Dumnezeu, binele suprem, sa-i porunceasca lui Avraam un lucru atat de revoltator?"
Inchei scriindu-va ca toate comentariile evreiesti aletextului biblic in discutie de dupa secolul al XVI-lea incearca sa demonstreze, intr-un fel sau altul, ca povestea cu incercarea credintei este ridicola si ca fie ca ca porunca de a-l sacrifica pe Isaac nu era reala, fie ca era o pedeapsa subtila pentru gonirea lui Ishmael, fie ca era de fapt o incercare pentru Isaac, nu pentru Avraam, care era gata sa-si dea viata si sa se lase ucis pentru a intari credinta (rabi Menachem Mendel din Vitebsk) ... orice altceva decat povestea ridicola si complet absurda din manualul lui Horea.