Bună dimineața !
E primul meu proces la care particip direct interesat, și rog forumiștii care au mai avut tangență cu procesele civile, să mă ajute cu ceva informații, pentru a nu avea probleme în Instanță.
Pe data 08.01.2015 am primit o adresă de la Judecătorie (așteptam aceasta din Iunie 2014) precum că sunt (suntem) dat (dați) în judecată de către Asociația de Proprietari (A.P.) de care aparțin, pentru recuperarea unei Restanțe la Întreținere, nerecunoscută și contestată de noi, în termenul legal, tuturor Autorităților, în mai multe rânduri, dar fără rezultat. Chiar s-au făcut şi minim două plângeri penale, dar, după aproape un an, cercetările stagnează.
Ca să fiu mai explicit în ceea ce privește faptul că am fost trimis(și) în judecată în mod abuziv, vedeți paginile următoare din presa locală, cu aceste cazuri reclamate de noi, de abuz al unor "șefi" de Asociații de Proprietari care au încălcat legile din domeniu, "buzunărind" fără rușine familii întregi de proprietari:
- la A.P. 71 (cazul nostru) -
[ link extern ]
sau la A.P. 93 –
[ link extern ]
Poate au fost şi alte cazuri, dar nu s-au făcut publice în presă.
Fiecare poate trage concluziile de rigoare despre faptul că acest proces intentat de conducerea actuală a A.P. 71, e abuziv, mai ales că avem teancuri de dovezi că s-au încălcat flagrant legile, mai ales în ceea ce privește facturarea pentru Căldura de la C.E.T. Brăila din iarna 2012-2013 (recordul istoric pentru Brăila, atins în Dec.2012:
[ link extern ]
cu diferențe incredibile în aceeași Asociație - factură de 3,5 ori mai mare la Bl.C1 față de Bl.D3), dar și în ceea ce privește administrarea sub orice critică, chiar incompetentă a celei mai mari Asociații de Proprietari din Brăila, megalomanică (dar și cea mai "penală"), pe o suprafață extrem de mare, A.P. 71 fiind compusă din ~ 460 proprietari, 9 blocuri de 4 etaje construite prin 1964 şi 28 de scări ?!
Numai când aude cineva (ne-specialist), că am fost facturați cu 1.414 lei în luna Dec.2012, pentru un apartament cu 2 camere de 42 mp, și-și dă seama că e ceva cel puțin dubios cu acele facturi, chiar imposibile să existe în realitate, tehnic vorbind, pentru niște conducte şi calorifere vechi de 50 ani, de când e construit blocul ! Ce tupeu au avut să ne dea în judecată ... Și ce motivație au găsit pentru a o face (mințind Instanța de Judecată) – cică n-am fi depus Contestație la A.P.71 în timp util (!?), şi astfel am fi recunoscut sumele (care acum au ajuns, cu penalizări, la aproape 4.000 lei !) şi că nu mai avem nicio șansă, că vom pierde procesul cu ei. De parcă nu le-am arătat toate dovezile de nenumărate ori că am făcut Contestații tuturor (A.P.71, A.N.R.S.C. Bucureşti, C.E.T. Brăila, Primărie), şi asta în timp util – în maxim 10 zile sau maxim 30 zile, depinde de Instituțiile respective, cu Numerele de Înregistrare de rigoare. DEJA CEI CARE NE-AU DAT ÎN JUDECATĂ POT FI ACUZAŢI DE INDUCEREA ÎN EROARE A JUDECĂTORILOR (POATE CHIAR SPERJUR), PRIN ASCUNDEREA UNOR ÎNSCRISURI (ar avea o mică scuză dacă ar fi dispărut acele documente din sediul A.P.71, dar le-am arătat eu de multe ori copia deținută de noi – şi oricum, trebuie să se regăsească în Registrul în care se dă Număr de Înregistrare pentru orice document depus la Asociaţie) !
Voi mai da amănunte despre această speță ciudată, dar foarte clară și evidentă că se comite un abuz, dar ceea ce e mai important (ŞI URGENT !) e faptul că sunt obligat să depun o Întâmpinare în maxim 25 zile de la primirea Înștiințării de la Judecătorie. Am înțeles că nu mai am dreptul după a 26-a zi să mai depun acte doveditoare la dosar, pentru a mă apăra (singur, pentru că sunt prea multe dovezi clare că am dreptate chiar 99,9%) ? 25 de zile se calculează începând cu data de pe plicul de la Judecătorie, adică de 08.01.2015 (din calculele mele, ultima zi ar fi data de 02.02.2015) ?
AȘ VREA, DACĂ POATE CINEVA, SĂ MĂ SFĂTUIASCĂ CE SĂ SCRIU CONCRET ÎN ACEA ÎNTÂMPINARE, ÎN AFARĂ DE ACTELE DOVEDITOARE PE CARE LE VOI ATAȘA ? Eu am văzut câteva modele, dar nu ştim, concret, ce să scriem acolo, să nu dăm greș ?
[ link extern ]
Vrem să scriem tot acolo, cred că vreo 10 pagini ... e posibil să facem asta, sau trebuie totul sintetizat (doar pe o pagină, maxim două ?), mai ales că acolo avem multe fapte ale foştilor "şefi" ai A.P., fapte descoperite ca ilegale şi care ne-au afectat material şi moral, şi ar fi păcat să nu le arătăm pe toate, în apărarea noastră deplină ?
La fel, pentru că avusesem în plan de acum 2 ani să-i acționăm noi în judecată (acum, fiind noi dați în judecată de A.P. 71, pe cheltuiala lor), vrem să facem şi o Cerere Reconvențională şi nu ştim ce să scriem acolo concret, să fie făcută ca la carte, să nu avem probleme ? Poate cineva cu experiență în domeniu să ne dea o sugestie, un exemplu, dacă se poate, care are legătură cu speța noastră.
Mai e o problemă. Vrem să punem la dosar documente prelucrate, puțin modificate față de original ( textul original al documentului a rămas, doar că s-au adăugat Note Explicative pe margini, într-un chenar, pentru a ușura munca Judecătorilor - vedeți exemplul AICI:
[ link extern ] )
►►► ÎNTÂMPINAREA e un act procesual pe care pârâtul are facultatea să-l îndeplinească înainte de a începe dezbaterea orală a procesului și care cuprinde: excepțiile de procedură pe care le ridică față de cererea reclamantului, de exemplu, necompetența, prescripția, autoritatea lucrului judecat; răspunsul la toate capetele de fapt și de drept ale cererii formulate de reclamant; dovezile împotriva fiecărui capăt de cerere; semnătura. Întâmpinarea se depune în atâtea exemplare câţi reclamanți sunt, pe lângă exemplarul pentru instanță, anexându-se și copiile de pe înscrisuri. Deși nu este obligatorie, întâmpinarea îndeplinește un rol important, concretizând cadrul procesului și contribuind la soluționarea mai grabnică a acestuia. În cazul în care nu s-a depus întâmpinarea, președintele are îndatorirea, la prima zi de înfățișare, de a pune în vedere pârâtului să arate excepțiile, dovezile și toate mijloacele sale de apărare, despre care se va face mențiune în încheierea de ședință.◄◄◄
Model Întâmpinare
În primul rând, trebuie să aveți în vedere dispozițiile art. 205 din Noul Cod de Procedură Civilă:
Astfel, respectând normele impuse, un model de Întâmpinare arată în felul următor:
Instanta……………..
Secția ………………..
Dosar nr. ……………
DOMNULE PREŞEDINTE,
Subsemnatul(a), cu domiciliul în …………………………………………………………………………………………, CNP, alte date de identificare………………………, pârât / intimat în cauza ce formează obiectul dosarului nr. ……………, în temeiul art. 205 Cod procedură civilă, formulez prezenta:
ÎNTÂMPINARE
prin care vă rugăm să respingeți acțiunea / apelul / recursul ca inadmisibil(ă) şi nefondat(ă), având în vedere următoarele:
MOTIVE
(În cazul în care sunt incidente anumite excepții, va trebui să începeți cu invocarea și motivarea acestora.)
1. Excepția ………..
În fapt, ………………………………………(urmând a prezenta pe scurt situația de fapt și a motiva incidența excepției invocate. Pentru fiecare excepție invocată, va trebui să urmați aceeași pași).
(În cazul în care nu aveți excepții de invocat, atunci puteți începe redactarea conform modelului de mai jos.)
În fapt, …………………………………………..(urmând să menționați toate situația de fapt care există între dvs. și reclamant / apelant / recurent, trebuind sa menționați toate aspectele care să conchidă asupra respingerii acțiunii părții care a introdus cerere).
Pe cale de consecință, având în vedere ………………………………………(va trebui să formulați o concluzie pe care instanța trebuie să o aibă în vedere – o frază finală care să încadreze ideile și temeiurile menționate pe larg anterior) vă solicităm să respingeți acțiunea ca inadmisibilă şi nefondată.
În drept, art. 205 C.p.c (și orice alt articol de drept, lege, hotărâre de Guvern etc. care este aplicabil(ă) situației dvs.)
Probe: înscrisuri, martori, interogatoriu (în funcție de obiectul cererii și de admisibilitatea probelor).
De asemenea, în temeiul art. 223 C.p.c, vă solicităm judecarea cauzei şi în lipsa noastră. (în situația în care nu vă puteți prezenta personal în instanță).
_____________________
(Numele și semnătura dvs.)
DOMNULUI PREȘEDINTE AL ………………….. (instanța la care vă judecați)
Sau pagina de aici: ►►► MODEL DE ÎNTÂMPINARE LA CEREREA DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ◄◄◄
[ link extern ]
MULŢUMIM ANTICIPAT !