''Sechestrat'' de tatal abuziv

Vă scriu în numele unui tânăr cu handicap grav, care este într-o situaţie mai rea decât un puşcăriaş. Chiar dacă are scaun cu rotile, nu poate ieşi din casă, fiindcă locuieşte la etajul al III-lea, în casa tatălui său, un individ abuziv şi cinic.
La cinci luni, lui G. i s-a pus diagnosticul sindrom amiotrofic neurogen spinal degenerativ - o formă a distrofiei musculare. Copilăria şi-a petrecut-o mai mult prin spitale şi a reuşit să se recupereze parţial. A mers pe picioare destul de greu până la vârsta de 11 ani, când boala a evoluat şi l-a ţintuit într-un scaun cu rotile. Din anul 2004 lucrurile s-au complicat, a efectuat noi analize şi s-a constatat că suferă de bronşectazie: muşchii plămânilor s-au distrofiat la baza de jos şi în loc să primească aer, zona respectivă se umple cu o secreţie care, de la câteva grame, a ajuns, în timp, la cinci pahare. Dacă această substanţă nu ar fi eliminată din organism, G. s-ar asfixia. Artificial este foarte greu de scos aşa că face o terapie rudimentară la care îl ajută mama sa.
Bolile cumplite de care suferă nu i-au răpit doar cei mai frumoşi ani, ci l-au făcut prizonierul camerei în care locuieşte. Tânărul nu poate să iasă nici măcar în cărucior, decât extrem de rar, fiindcă stă la etajul al III-lea, iar mama sa nu îl poate căra. Bolnav de multă vreme, nu mai are prieteni care să-l ajute, stă toată ziua singur cu mama sa, la televizor şi la calculator.
L-a rugat pe tatăl său, pe numele căruia este apartamentul, să facă un schimb de locuinţă, dar nu a găsit înţelegere la el. Ba mai mult, propriul tată, când nu-l ignoră, îşi arată ura cinică şi îl abuzează verbal: „Am un tată ca un tiran şi o mamă ca un înger. Când l-am rugat pe tatăl meu să facă schimb la parter, a dat cu pumnii într-un dulap şi într-un televizor de era să le fărâme, apoi a plecat şi a băut până a primit amendă. Nu se mai implică deloc în ajutorarea mea, îi sunt nesuferit. Eu cu mama trăim în dormitor, el în sufragerie, suntem ca şi vecinii. L-am rugat să caute pe cineva să mă coboare şi mi-a spus: «Să te coboare să te ducă la gunoi». L-am rugat să mă ajute cu bani de medicamente şi mi-a spus: «De medicamente nu am să-ţi dau, dar de sicriu îţi dau dacă vrei». Nu este agresiv cu mine, dar mă intimidează, vorbeşte mudar şi tăios. Îmi spune că, dacă vreau, mă ajută să scap de chin, îmi aduce cuţitul să mi-l bag în mine sau mi-l bagă el”.
El îi ajută cât poate pe alţii (s-a implicat în campanii umanitare pentru alţi tineri bolnavi), deşi şi medicamentele lui costă mai mult decât primeşte de la stat.

Are dosar pentru locuinţă socială de la Primărie, dar nu a intrat anul trecut pe lista scurtă (44 de locuinţe).

A făcut zeci de demersuri în ideea de a face rost de materiale şi teren pentru o căscioară, care să fie „pe pământ”, să poată ieşi, dar nimic.

Întrebarea este dacă ar putea fi constrâns cumva tatăl să facă acel schimb de locuinţă. Există vreo pârghie legală?
Mulţumesc anticipat.