Buna seara!
In luna octombrie 2014 am primit de laCNANDR amenda pentru lipsa rovignetei, fapta savarsita in luna iulie 2014. Autovehiculul respectiv l-am vandut, insa, din ianuarie 2014. Am depus contestatie la judecatorie, anexand copie dupa contractual de vanzare-cumparare, copie dupa certificatul de atestare fiscala, emis de BVBL sector 2, copie dupa fisa de inmatriculare a autovehiculului, pe care exista stampila DVBL sector 2, de radiere de la fisc. in octombrie m-am dus chiar si la politie, am vrut sa radiez eu autovehiculul, pentru a nu mai avea, pana la solutionarea contestatiei cel putin, surprize de genul. Cei de la politie mi-au spus ca este obligatia cumparatorului sa inmatriculeze masina, eu neavand nici o putere in acest sens. Si, totusi, am primit astazi, de la judecatorie, o adresa prin care mi se cere raspuns in 5 zile la intampinarea formulate de CNANDR. In aceasta, compania motiveaza faptul ca acel act de vanzare-cumparare nu are nici o valoare juridica, decat intre mine si comparator, persoane fizice; pentru a avea valoare juridica, ar fi trebuit legalizat. De asemenea, in intampinare, compania spune ca era obligatia ambelor parti contractante sa radieze autovehiculul de la Politia rutiera. Ori, cei de la rutiera, cum am spus mai sus, sustin ca nu este obligatia si nici in puterea mea nu sta sa fac acest lucru.
In baza carei legi pot face intampinare (daca asa se cheama) la aceea a CNANDR-ului?
Va multumesc!
Seara Buna!
Cel mai recent răspuns:
Dan Cozma , Consilier juridic
10:39, 12 Februarie 2015