Creante si datorii prescrise

Trebuie spus ca regula cuprinsă în alineatul 2 al pct. 46 din OMF nr. 1753/2004 este excesiv de pretenţioasă. Se poate spune ca M.F. pretinde ca persoanele supuse Legii nr. 82/1991 să fie "mai catolice decât papa", atunci când s-ar pune problema să scadă din contabilitate o creanţă care s-a stins prin prescripţie, ceea ce înseamnă un proces pierdut din start.
Însă, este vorba despre o normă de strictă aplicare, prevăzută cu o sancţiune pe măsură. În conformitate cu prevederile art. 41 pct. 2. lit. c) din Legea nr. 82/1991 republicată, nerespectarea acestei norme referitoare la inventarierea patrimoniului constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000.0000 lei la 50.000.000 lei (lei vechi potrivit textului legii care a fost republicată în M.OF. nr. 48 din 14 ianuarie 2005.
In cazul în care aveţi calitatea de creditor, respectarea acestei cerinţe a OMF ar putea fi îndeplinită prin promovarea unei cereri de emitere a unei somaţii de plată (care se timbrează cu o sumă fixă, destul de redusă). În ipoteza în care instanţa invocă din oficiu sau debitorul se apără ridicând excepţia prescripţiei extinctive, hotărârea instanţei de respingere a cererii (care este irevocabilă în conformitate cu prevederile O.G. nr. 5/2001) este suficientă pentru îndeplinirea operaţiunii de scădere a creanţei din contabilitate.
Pentru ipoteza în care aveţi calitatea de debitor şi "vă deranjează", evident, să prindeţi în inventarul datoriilor o datorie prescrisă (atenţie şi la problema confirmării soldurilor care este obligatorie potrivit pct. 29 din acelaşi ordin, care este sancţionată cu aceeaşi amendă), aveţi deschisă calea acţiunii în constatare negativă reglementată de dispoziţiile art. 111 C. pr. civ. (acţiune în constatarea neexistenţei unui drept, ca urmare a îndeplinirii termenului de prescripţie extinctivă). Pe baza hotărârii irevocabile prin care vi se admite o asemenea acţiune, se poate proceda la radierea obligaţiei.
Cât priveşte TVA, se cunoaşte regula potrivit căreia această taxă este datorată la momentul emiterii facturii şi nu la cel al încasării efective. Împrejurarea că creanţa dintr-o factură este prescrisă şi nu se mai poate încasa nu are nici o influenţă în privinţa taxei pe valoarea adăugată.
Dacă s-a ajuns ca unele creanţe să se prescrie din neglijenţa unor angajaţi (director economic, contabil şef, altă persoană care conduce contabilitatea) care nu au emis adresele pentru notificarea soldului şi nu au urmărit corespunzător primirea/neprimirea unui răspuns de la debitor, respectiv confirmarea/neconfirmarea soldului, trebuie să se iniţieze acţiuni pentru recuperearea debitelor prescrise de la aceşti angajaţi.