Este vorba de o persoana foarte în vârstă ce a depus la Tribunal Cerere de Chemare in Judecata pentru recalcularea pensiei (adeverinta acord global), cu judecarea în lipsă (este foarte în vârstă și nu se poate deplasa la proces dar nici există persoană care să o reprezinte în proces).
A fost informata ca va primi o întâmpinare în curând (la telefon, informații de laTribunal)
Puteți să mă ghidați asupra a ceea ce poate conține întâmpinarea și ce urmează a fi făcut în continuare, eventual și termenele ce trebuie respectate?
Și
Trebuie să se răspundă la întâmpinare?
Mai primește persoana citația pentru ședința din instanță dacă a scris că dorește judecarea în lipsă?
a, va primi intampinare casei d pnsii cu care se judeca. Trebuiesa faca raspuns la intampinre in 10 zil de cand primeste intampinarea. Cu intampinarea va primi si citatia care se emite oricum.
Mulțumesc.
Chemarea în judecată a fost întocmită cu argumentație și probe, menționare legi și acte normative.
Ce trebuie răspuns la întâmpinare?
Nu are avocat pledant și nici nu-și poate permite.
Răspunsul la întâmpinare este, așa cum îi spune și denumirea, un act prin care reclamantul răspunde la apărările pârâtului. Prin urmare, acest act se întocmește în funcție de ceea ce a scris pârâtul în întâmpinare.
Persoana pentru care întrebați va primi întâmpinarea cu o adresă prin care instanța îi va pune în vedere ca, în termenul X, să răspundă la întâmpinare. Citația cu primul termen al cauzei îi va fi comunicată ulterior trimiterii răspunsului la întâmpinare. Faptul că a solicitat judecarea cauzei în lipsă nu are legătură cu citarea - instanța este obligată să o citeze.
Mulțumesc dnelor Gabriela Pintea și av.antoanelageaman.
Întradevăr, intâmpinarea a ajuns dar citația nu.
Cele 10 zile de la primirea Întâmpinării decurg din ziua de pe stampila poștei ori din ziua următoare? Zilele sunt lucrătoare sau calendaristice?
A 10-a zi incepând cu ziua urmatoare celei specificate pe stampila (27 martie) cade duminica, deci care este ultima zi de depunere a raspunsului la intampinare?
Intampinare
Dinte
Buna seara!
Atunci cand iti vine citatie de la tribunal, am inteles ca ai la dispozitie 30 de zile pentru intampinare.
Intrebarea mea este: De cand incepe ... (vezi toată discuția)