Buna ziua , Am si eu o problema la care nu gasesc raspuns.. Bunica mea are 2 copii ( unul este decedat) ,iar de la fiecare copil cate un nepot. Ea doreste sa lase mostenire la unul din copii tot pamantul care il detine aproximativ 10 hectare. Daca face o donatie la unul dintre copii , nepotul din partea celuilalt poate contesta actul de donatie in tribunal?
DA.
Daca doneaza tot terenul (si numai are alte bunuri de valoare sensibil apropiata), se pare ca se incalca rezerva succesorala.
Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui care lasă moştenirea la care persoanele apropiate defunctului (mostenitorii rezervatari) au dreptul în virtutea legii, împotriva voinţei sale manifestate prin liberalităţi făcute în timpul vieţii (donaţii) şi/sau prin dispoziţii testamentare pentru cauză de moarte (legate sau exheredări). Asadar, daca are mostenitori rezervatari, testatorul poate dispune prin liberalitati doar de o parte din mostenire numita cotitate disponibila.
Prin urmare, dacă defunctul are moştenitori rezervatari şi dacă a dispus de patrimoniul său prin donaţii şi/sau testament, masa succesorală, la care se adaugă donaţiile făcute în timpul vieţii, se divide în două părţi:
- rezerva succesorală, pe care o vor mosteni succesorii rezervatari, chiar şi împotriva voinţei liberale a defunctului, şi
- cotitatea disponibilă, în privinţa căreia voinţa defunctului este suverană, discreţionară.
Dar daca unul dintre copii are grija de acel parinte in viatza (pana cand acesta decedeaza)se poate face un act prin care persoana ingrijita (parintele copilului) poate sa lase toata averea(10 ha pamant si o casa la tzara) acelui copil.. fara ca nepotul din partea celuilalt copil decedat sa poata actiona in tribunal sa isi ia partea (adica jumatate)?
Si ce act se poate face?