avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 801 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept penal - probleme serioase cu ... Citare DNA
Discuție deschisă în Drept penal - probleme serioase cu dreptul

Citare DNA

Buna ziua.

Va rog sa ma lamureasca si pe mine cineva asupra urmatoarei situatii: am depus plangere penala la DNA, ei m-au citat ca martor la prima audiere si mi-au zis ca au gresit pe citatie, sunt de fapt parte vatamata, nu martor. Acum iar am primit citatie tot cu calitatea de martor. Eu am depus plangere penala in legatura cu fapte care m-au lezat direct si nemijlocit. De ce DNA joaca alba-neagra cu calitatea in dosar? Nu cunosc nici acum partile dupa mai mult de un an de cand am depus plangerea? Fac presiuni? Eu asa le percep, ca pe presiuni majore. Avocatii nu imi raspund la intrebari, nimeni nu vrea sa se bage intr-un dosar la DNA nici daca eu sunt partea vatamata. E o praxtica a DNA-ului sa cheme pe toata lumea martor?
Cel mai recent răspuns: CLAUDIU LASCOSCHI , Avocat 12:27, 24 Mai 2015
Nu este nici o contradictie daca sunteti parte vatamata si sunteti citata ca martor.
Ca martor spuneti ce cunoasteti, ce ati vazut, ce ati auzit.
Ca parte vatamata aveti drepturile prevazute de legea in vigoare.
Pe citatie se poate sa fie o eroare materiala a grefierului care le completeaza "ca un automat" preluand "copy/paste" din citatia initiala.
Sesizati in scris procurorului DNA de caz aceasta imprejurare necorespunzatoare realitatii din dosar.
Multumesc mult pentru timpul dumneavoastra pe care mi l-ati acordat cu generozitate. Problema e ca am citit diverse materiale de drept penal si am inteles ca procurorul trebuie sa dea o ordonanta care sa ateste calitatea (?!) si ca cele doua ipostaze se exclud reciproc, adica nu poti fi si martor si parte/persoana vatamata. Problemele astea nelamurite imi creaza o stare de nervozitate maxima si neincredere in activitatea organului de cercetare penala. Mi-e ca ma duc la audieri si o sa dezvolt o atitudine ostila pentru ca nu ma ajuta sa inteleg exact statutul meu in proces. Aveti un raspuns si pentru cele de mai sus va rog?
Noul Cod de Procedură Penală actualizat prin Legea nr. 255/2013 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale publicata in Monitorul Oficial 515/2013 din 19 iulie 2013
Art. 81
Drepturile persoanei vătămate

(1)În cadrul procesului penal, persoana vătămată are următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi informată cu privire la drepturile sale;
b) dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii;
c) dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei;
d) dreptul de a fi informată, într-un termen rezonabil, cu privire la stadiul urmăririi penale, la cererea sa expresă, cu condiţia de a indica o adresă pe teritoriul României, o adresă de poştă electronică sau mesagerie electronică, la care aceste informaţii să îi fie comunicate;
e) dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii;
f) dreptul de a fi ascultată;
g) dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor şi experţilor;
g1) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;
h) dreptul de a fi asistată de avocat sau reprezentată;
i) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;
j) alte drepturi prevăzute de lege.

(2) Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală printr-o faptă penală pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor.
Multumesc, insa la mine situatie e atipica. M-au chemat prima data in calitate de martor si nu m-au intrebat nimic, mi-au zis ca-s parte vatamata si am plecat acasa. Acum ma cheama iar ca martor. Nu am renunta la dreptul meu de a fi parte vatamata. Sunt obraznici si abuzivi, te plimba pe acolo si nu iti spun nimic clar, nu scriu nimic, te simti tepuit de atitudinea lor.
Daca vreti sa va angajati avocati cercetati de DNA e normal sa nu gasiti avocati.
E foarte simplu sa gasiti avocat pentru DNA.
Avand in vedere ceea ce se intampla avocatul ar putea sa va ajute daca va fi angajat si nu pe baza de intrebari amicale.
Trebuie mers cu dvs. atunci cand va cheama.

Alte discuții în legătură

Este obligatoriu că reclamantul să se deplaseze la domiciliul pârâtului pentru declarații la poliție? aadinuta aadinuta Buna seara tuturor. Am depus o plângere penală împotriva fostului soț pentru amenințarea cu moartea și șantaj. Cei de la poliție m-au sunat și au ... (vezi toată discuția)
Reprogramare parchet, citatia n-a ajuns la timp aidu aidu M-au citat la parchet sa dau declaratie in legatura cu o plangere ce am formulat-o. A sosit posta... dupa data programata. Cu amenintare de amenda. Am scris ... (vezi toată discuția)
Plangere la politie numai personal? Timo321 Timo321 Am facut plangere la politie, si am primit raspuns, sa vin eu la politie. Am fost si mia spus ca trebuie sa povestesc incaodata totul cum si ce si trebuie ... (vezi toată discuția)