Am intalnit un agent de circulatie tare nervos si m-a amendat cu 945 RON(cauciucuri pe spate cam uzate, trusa sanitara necorespunzatoare, lipsa stingator de incendiu etc.). Nu am semnat procesul verbal, el a plecat in masina politiei si dupa putin timp mi-a aruncat in masina copia de pe procesul verbal si documentele mele si a plecat.
Am vazut ca totusi ar fi un fel de semnatura sau ceva linii la acea rubrica, oricum eu nu am semnat.
As vrea sa fac o contestatie si pentru asta as avea cateva intrebari:
1) - Contestatia se depune la judecatoria de unde apartine organul de politie care m-a amendat?
2) - Daca pierd procesul, voi fi nevoit sa platesc amenda integral?
Nu are rost sa incurc un avocat cu asemenea problema, nici nu cred ca m-ar lua cineva in seama pentru atatia bani, din acest motiv solicit sprijinul dumneavoastra.
Sunt linii sau "un fel de semnătură" în procesul-verbal? Era bine să clarificaţi acest aspect pentru că plângerea se formulează în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal de contravenţie. La o primă vedere se pare că aruncarea procesului:verbal în maşina dvs. echivalează cu înmânarea lui. N-am mai auzit chestia cu aruncatul până acum. :-/
1. Plângerea se depune la judecătoria pe raza căreia s-a săvârşit presupusa contravenţie.
2. Eu sunt de părere că ar fi bine să uzaţi de dreptul pe care îl aveţi de a achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore/2 zile lucrătoare. Dacă plătiţi acum jumătate din minim, nu va mai trebui să achitaţi cuantumul integral al amenzii dacă pierdeţi procesul.
Va multumesc mult, platesc si fac contestatie.
S-a intamplat urmatorul lucru:
Eram ingandurat si am fost surprins de semnalul lui, am franat langa el intr-o groapa cu apa si l-am improscat cu noroi (evident involuntar), chiar i-a sarit ceva in ochi si s-a enervat grozav. Nu am reusit sa-l calmez, cu toate scuzele mele, el a pornit la atac. Dupa ce am refuzat sa semnez, a plecat in masina politiei si dupa vreo 15 min. eu am pornit motorul, atunci a venit cu procesul verbal si actele si mi le-a aruncat pe geam furios.
Nu stiu ce sa zic, pare a fi o semnatura, dar foarte simpla, o linie si cam atat.
O linie nu este o semnătură. Probabil că o să vi-l comunice şi prin poştă, dar nu mai are importanţă. Dacă plătiţi acum jumătate din minimul amenzii, înseamnă că aveţi cunoştinţă de procesul-verbal acum şi tot acum trebuie să formulaţi şi plângerea contravenţională. Baftă în instanţă!