1. Din OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurãri sociale de sãnãtate:
Art. 32.
(1) În cazul în care, potrivit legii, angajatorul îşi suspendã temporar activitatea sau activitatea acestuia înceteazã prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciarã, lichidare judiciarã, faliment sau prin orice altã modalitate prevãzutã de lege, drepturile prevãzute la art. 2 alin.(1), care s-au nãscut anterior ivirii acestor situaţii, se achitã din bugetul Fondului naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate de cãtre casele de asigurãri de sãnãtate.
(2) Prevederile alin. (1) se aplicã şi în situaţia în care a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul individual de muncã, a expirat termenul pentru care a fost exercitatã funcţia publicã ori a expirat mandatul în baza cãruia a desfãşurat activitate în funcţii elective sau în funcţii numite în cadrul autoritãţii executive, legislative ori judecãtoreşti.
...
2. Din Codul muncii:
Art. 60
(1) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:
a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii;
b) pe durata suspendarii activitatii ca urmare a instituirii carantinei;
c) pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
d) pe durata concediului de maternitate;
e) pe durata concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
f) pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
g) pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat;
h) pe durata efectuarii concediului de odihna.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare, a falimentului sau a dizolvarii angajatorului, in conditiile legii.
3. - Daca se va proceda la concediere (art.65 din Codul muncii = desfiintarea postului) atunci se poate beneficia de indemnizatie de somaj.
- Se pot inregistra la Agentia de Somaj chiar daca sunt in concediu medical, concediu de maternitate sau concediu crestere copil.
- Fiind in somaj indemnizat pot beneficia de concedii medicale, concediu de maternitate (sarcina si lauzie = pre si postnatal = 126 de zile) si de concediu crestere copil (CCC).
- Certificatele medicale le duc la Agentia de Somaj care le calculeaza si le plateste.
- Concediile medicale, concediul de maternitate si CCC suspenda perioada de somaj care se reia, de unde a ramas, dupa expirarea fiecaruia din aceste concedii.