NERESPECTAREA PROGRAMULUI DE VIZITA

b]AVLIL a scris:

@ custodie: ati notificat mama sa va souna unde anume e inscris copilul dv.?

Am notificat-o in nenumarate randuri , e adevarat doar verbal pana in prezent, dar in curand o sa o notific si in scris. Nu sunt la prima notificare. Am notificat si cresa la care este inscris acum copilul, si drept raspuns la notificare mi-a intrerzis accesul in cresa printr-un act oficial depus la dosar (ei si ce!).

Cat despre intelegeri intre parinti.....mi-am dorit foarte mult dar nu se poate pune problema in cazul meu....acolo unde copilul isi iubeste foarte mult "celalalt parinte" , probabil ca din egoism parintele protejat de sistem v-a face tot posibilul sa distruga mai intai sentimentele copilului, si apoi eventual sa incerce o "intelegere".

La toate notificarile si adresele pe care le-am depus la institutiile statului, mi s-a raspuns cu un zambet sfidator. Ca si mama copilului , cand i-am cerut sa imi spuna la ce gradinita a inscris copilul, ca sa evitam "formalizarea" cu acte si institutii , mi-a raspuns cu un sfidator "bine.........".....si atat! (ah, si am rugat-o de atatea ori sa imi spuna...)
Dar isi permite sa sfideze, pentru ca stie cat de greu imi va fi sa obtin aceasta informatie de la institutiile statului.
Si mai stie ca pot sa depun orice in instanta, pentru ca nu conteaza, ca poate sa sfideze instanta cum doreste , ca iara nu conteaza, pentru ca atata vreme cat nu reprezinta pericol de moarte pentru copil , stie ca intreg sistemul o protejeaza.

Asta este, personal nu mai sper la nimic de la acest sistem , copilul s-a obisnuit cu suferinta, si credeti-ma ca e imposibil sa convingi instantele din Romania, dar totalmente imposibil, ca suferinta de aproape doi ani pe care a indurat-o copilul fara intrerupere, nu are cum sa nu il afecteze. Este imposibil pentru ca nu exista logica, nu exista demonstratii stiintifice, nu exista argumente rationale , pentru aceasta incredintare din rasputeri catre mama care se practica acum.
Pe mine nu ma mai convinge nimeni ca exista o baza reala si argumentata , astfel incat copilul sa fie incredintat cu atata ardoare mamei , de vreme ce de aproape 2 ani , copilul meu are aceiasi reactie , si va spun sincer ca vad cum aceste traume emotionale au lasat urme asupra lui. Este profund afectat, si realizez pe zi ce trece ca nu pot sa fac nimic. Absolut nimic.
Stiu ca ma veti blama, si judeca, dar o spun cu toata durerea, de miii si mii de ori : grav, grav, foarte grav.

Intotdeauna e loc de intelegere!
Verbal nu inseamna notificare, inseamna discutii, amenintari, reactia gen "bine" imi pare una buna, se putea mult mai rau. Adica se putea si rau.
Zambetul "institutiilor" pote fi sin din cauza ca nu sunt scrise conform textelor de lege dupa care se ghideaza acele institutii, ca nu va adresati unde trebuie, ca e scris emotional... Daca smulge zambete, trebuie schimbat ceva!
Daca ati notificat mama si cresa in scris, dati-le apoi in judecata. Aveti dreptul sa stiti de educatia copilului dv., folositi-va de lege, nu de discutii cu mama sau de praful de pe hartiilepe care le trimiteti la autoritati care nu stiu cate atributii au in cele ce solicitati dv.
De ce sa va blamez? Pentru ca m-ati blamat dv. in alte topicuri?
NU vad motiv de blamare, in plus eu nu pot judeca aici, pot numai sa va spun cum vad eu lucrurile.

Eu vad ca nu va asumati greselile, ca nu stit cum sa procedati si e foarte posibil sa va transferati o parte din suferinta catre copil sau poate ca va adapati din asta.
Cati ani are copilul, nu ati reusit audierea lui?

@custodie.comuna:
Voi fi nevoit sa fiu un pic mai dur decat AVLIL care desi a sesizat bine ca aveti o problema de atitudine v-a tratat cu foarte multa gentilete. Trebuie sa incercati sa intelegeti ca noi nu suntem dusmanii dumneavoastra. Faptul ca nu suntem de acord cu dumneavoastra si cu atitudinea dumneavoastra privind abordarea juridica a problemei incredintarii minorilor nu inseamna ca manifestam adversitate sau suntem insensibili fata de situatia in care va aflati. In plus suntem datori sa ne manifestam si o minima rezerva, legitima zic eu, pentru ca nu avem de unde sa stim care este situatia reala.

Oricum ar fi sa dezvoltati aici pe forum un sentiment de ura sustinut in mare parte de emotii si nu de argumente juridice fata de noi cei ce am indraznit sa sustinem ca lucrurile nu stau chiar asa cum afirmati dumneavoastra mi se pare deplasat. Nu foloseste nimanui atitudinea asta de victimizare si accentele acuzatoare la adresa noastra, a justitiei si acum vad a intregii tari. In loc sa-i ajutati pe cei ce au venit aici sa afle raspunsuri la intrebarile lor ii induceti in eroare indepartandu-i de la realitatea sistemului nostru juridic cu tot cu defectele lui.

La fel ca si AVLIL incearc sa va fac sa intelegeti ca daca doriti sa va imbunatatiti situatia ar trebui mai intai sa incercati sa intelegeti sistemul si sa va canalizati eforturile in domeniul rational si nu in cel emotional care in relatie cu autoritatile nu va ajuta deloc. Noi NU va blamam (cred ca va victimizati inutil) ci dorim sa va ajutam pe cat este posibil in situatia dumneavoastra. Daca insa continuati cu atitudinea pe care am observat-o in ultimul timp pe diverse topicuri vom fi nevoiti sa va ignoram pentru ca prin asta faceti imposibila dezbaterea pe latura juridica.

Va puteti imbunatati situatia in care va aflati dar aveti nevoie de o strategie si de o abordare mai rationala pe teren juridic si nu emotional. AVLIL a observat bine: ne dati senzatia ca va alimentati ura din suferinta dumneavoastra in care va complaceti. Noi avem impresia ca va place sa fiti compatimit si sa va simtiti victima sistemului. Este rantul meu sa sper ca veti intelege demersul meu in sens pozitiv si nu ma veti pune la zid.

Doamna avocat AVLIL
Eu nu cred ca v-am blamat pana acum. In fine daca am facut-o nu a fost cu intentie si imi cer scuze.
Eu doar am incercat sa va spun ca solutiile pe care le propuneti tatilor pentru ca acestia sa poata obtine incredintarea nu sunt viabile in Romania. Ele poate sunt viabile pentru obtinerea unui program de vizitare "standard" , dar nu mai mult.
V-am cerut si dumneavoastra precum si celorlatli domni avocati sa imi demonstrati cu o speta - una singura - in care tatal a obtinut incredintarea, in conditiile in care mama a fost prezenta la proces , a solicitat incredintarea si a facut dovada minimei garantii morale si materiale. Daca ati fi facut asta eu v-as fi angajat pe loc fara sa mai discut .

Domnule RaresPopa , parerea dumneavoastra am crezut ca am inteles-o la timpul potrivit , insa se pare ca am interpretat gresit esenta mesajelor dumneavoastra. Va rog sa ma corectati daca gresesc.
Am inteles din mesajele dumneavoastra ca sistemul juridic functioneaza astfel: se pleaca de la prezumtia ca interesul copilului este sa ii fie incredintat mamei , iar tatal daca doreste sa obtina incredintarea, trebuie sa vina cu argumente solide gen mama este imorala, drogata, betiva , nu se ocupa de copil , este violenta cu copilul etc., adica cu argumente extrem de grave, ca singura modalitate de a "desfiinta" aceasta prezumtie.
Domnule RaresPopa, va rog, daca aveti bunavointa sa imi raspundeti la intrebarea: am inteles sau nu esenta mesajelor dumneavoastra?
Va multumesc anticipat!

Pe de alta parte sa nu credeti ca sunt atat de naiv incat sa scriu intr-o notificare catre cresa ceva de genul , "stiti plange copilul dupa mine, asa ca vin neaparat la cresa , nu-i asa ca imi permiteti?" . Formulati concluzii pripite sa considerati ca in demersurile pe care le-am facut catre autoritati , m-am folosit de aspecte emotionale. Aceste aspecte reprezinta o parte a efectelor negative pe care le-a avut incredintarea catre mama. Sunt constient ca aceste aspecte nu se rezolva in zona juridica, dar ele reprezinta un efect al bataliei pierdute in terenul juridic. Si care produc alte efecte indirecte la nivelul relatiei parinte - copil, care afecteaza negativ copilul (neimportante din punct de vedere juridic dar atat de importante in viata de zi cu zi a copilului)

Nu domnilor, gresiti , nu sunt victima sistemului, sunt victima propriei mele neputinte de a intelege de ce ii este mai bine copilului langa mama.
Si, in acest sens , intelegandu-mi aceasta greseala, am incercat sa trasmit si altora din experienta mea , astfel incat ei sa nu repete greseala mea , si sa faca un efort substantial si sa inteleaga dansii de ce ii este mai bine copilului langa mama.
Sper ca ceilalti tatici sa fie mai intelepti decat mine.

@custodie.comuna
Aveti o abordare care tinde catre simplificare si in acelasi timp folositi o dubla masura. Nu am pus la indoiala faptul ca ati inteles mecanismul juridic ci faptul ca refuzati sa acceptati maniera juridica de abordare si limitele acesteia. Am mai spus si in alte posturi dar am sa incerc sa sintetizez. In esenta dumneavoastra incercati sa minimizati vina pe care o aveti impreuna cu sotia pentru situatia in care va aflati acum si aruncati toata raspunderea in carca justitiei si ne acuzati pe noi de obtuzitate.

Ca sa revin la prima afirmatie. Subiectul incredintarii copilului este unul extrem de controversat neexistand nici in doctrina internationala o vedere unitara. Insasi sistemul Francez de care ati amintit are mari deavantaje motiv pentru care nu a fost aplicat pe scara larga. Astfel o abordare simplista a problemei este din start neadevarata. Ca sa detaliez problema incredintariii este una de cosmar pentru doctrina juridica.

Daca ar fi sa punem interesul superior al copilului deasupra tuturor celorlalte drepturi fundamentale ale omului sistemul juridic ar trebui sa desfiinteze instituta divortului; asta abordand problema strict teoretic. Astfel nu ne mai intereseaza dreptul persoanei (e vorba de soti) de a dispune de ea insasi si o fortam sa isi indeplineasca rolul de parinte intr-o stare de semisclavie pana la capat. Realizam cu totii ca o astfel de varianta este nerealista si chiar daunatoare pentru minor in anumite cazuri. Totusi legiuitorul roman a oferit un astfel de instrument sotului de buna credinta ce poate refuza divortul, modalitate utila doar in situatii extreme.

Varianta clasica este si ea proasta deoarece presupunand ca ambii parintii isi doresc sa fie aproape de copilul lor dar avand un conflict ireconciliabil divorteaza, copilul trebuie incredintat unuia dintre ei. Celalalt parinte este dezavantajat in mod evident indiferent care dintre cei doi este. Justitia pentru a rezolva problema se foloseste de anumite instrumente cum ar fi: interesul superior al copilului, dependenta naturala a copilului, conditiile de trai si dezvoltare a copilului, opinia copilului si nu in ultimul rand discernamantul copilului. Accesul justitiabilului insa la aceste instrumente este extrem de limitat deoarece el nu e competent sa evalueze latura sentimentala si emotionala a acestor fenomene si nici nu poate aprecia in ce masura alegerea unuia dintre cei doi se va dovedi mai buna pentru minor deoarece nu poate prevedea viitorul.

Astfel putem trece in revista cateva exemple edificatoare: nu stim daca preferinta emotionala a unui copil de 3 ani pentru unul dintre parinti va fi de bun augur pentru viitorul copilului, nu stim daca situatia materiala mai buna a unuia dintre parinti este de natura sa ofere copilului un viitor mai bun, nu stim daca un parinte libertin din punct de vedere sentimental paoate sau nu sa ofere o educatie buna copilului, nu stim daca un parinte pios si "cu frica de dumnezeu" este si un bun educator, nu stim daca un parinte coleric este mai rau decat unul sangvinic, etc. Astfel de aprecieri nu sunt la latitudinea justitiei pentru ca ele ar fi acte de discriminare intre soti pe baza de avere, temperament, religie, convingeri, emotivitate, etc. In cazul acesta justitia are la dispozitie foarte putine mijloace de a decela nepunandu-se nici un moment problema de a se pronunta care dintre soti e mai bun pentru ca asta ar insemna o incalcare a drepturilor omului. Nimeni nu a stabilit pana in prezent cum arata un parinte ideal si nici criterii de departajare raportat la acest ideal.

Un alt aspect important este lipsa de competenta a justitiei in a se pronunta asupra cresterii si educarii copilului. Astfel dreptul parintilor de a-si creste si educa copiii potrivit propriilor convingeri este un drept fundamental garantat de aproape toate tratatele internationale in matrie. Deci suverana este doar "convingerea parintilor" justitia neputand interveni decat in cazuri grave cand sanatatea si integritatea fizica si psihica a copilului este pusa in pericol.

Deci ca parinti nu asteptati ca justitia sa rezolve o problema pe care voi nu ati fost capabili sa o rezolvati in interesul copilului. De aceea am afirmat ca justitia in astfel de conflicte nu face altceva decat TRANSEAZA problema si nu o REZOLVA deoarece nu e COMPETENTA sa o faca. Doar parintii detin competenta necesara iar daca ei nu se inteleg oricum suntem in situatia unui esec din punctul de vedere al interesului copilului. Daca parintii nu sunt interesati de viitorul copilului cine sa fie interesat? Este oare justitia "groapa de gunoi" a rautatilor, neimplinirilor si greselilor umane. Fiecare trebuie sa-si duca singur crucea.

Custodia comuna are si ea o groaza de defecte. Ea este potrivita pentru cazul in care fostii soti sunt de buna credinta si doresc sa coopereze pentru binele copilului caz in care institutia nu reprezinta decat o acoperire juridica a unei stari de fapt. Un astfel de instrument in mana unui parinte rau intentionat se transforma intr-un instrument de santaj sau mai rau de hartuire a celuilat sot care de obicei este femeia. Este principala critica adusa acestui sistem chiar acolo acasa la el in Franta care spre deosebire de Romania dispune de mijloace legale mult mai eficiente privind combaterea violentei in familie, hartuirea si a altor infractiuni domestice. La noi unde violenta familiala indreptata de obicei impotriva femeilor este omniprezenta o astfel de institutie ar agrava situatia unor cupluri si ar face si mai dificila parasirea unui sot violent caruia i s-ar oferi un element de santaj. Se stie foarte clar ca de obicei (nu intotdeauna) sotii violenti isi santajeaza sotiile ca sa ramana cu ei cu faptul ca le vor lua copilul.

Deci noi romanii nu suntem pregatiti pentru o institutie cum este custodia comuna deoarece ea necesita un anumit grad de educatie si civilizatie pe care noi statistic vorbind nu-l avem. Din punct de vedere al relatiilor de familie romanii sunt inca la nivelul evului mediu, iar cand analizati aceasta afirmatie va rog sa nu va gaditi la dumneavoastra ci la marea masa a romanilor raspandita la nivelul tuturor categoriilor sociale. Legea este pentru toti si trebuie sa fie adaptata relitatilor sociale si istorice.

In concluzie problema cresterii si educarii copiilor este o problema a parintilor pe care nimeni inafara de ei nu este capabil sa o rezolve in mod satisfacator. Ea ar trebui sa-l preocupe pe viitorul parinte inca din momentul casatoriei dar mai ales din momentul conceperii copilului. Hazardul sigur ca joaca si el un rol dar aceste riscuri ne apartin noua si nu pot fi preluate de justitie. Regretele tardive sunt inutile dar situatia poate fi ameliorata cu conditia sa intelegem cum functioneaza sistemul si sa-l facem sa ne fie favorabil dupa regulile lui.