avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 310 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Certificat de urbanism pentru bransare apa
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Certificat de urbanism pentru bransare apa

Salut, s-a eliberat, de catre primarie, certificatul de urbanism pentru bransare la sistemul de apa si canalizare, in care se evidentiaza, in anexa acestuia, existenta acestora in imediata vecinatate a propretatii. In realitate, in urma sapaturilor efectuate, s-a constatat si confirmat ca nu exista ,in teren, teava de apa.In urma multiplelor sesizari efectuare, la adresa primariei, acesta nu vrea sa raspunda pertinent la acesta problema.Raspunsul acesteaia, desi a fost dat in termen legal, nu are nici o legatura cu intrebarea adresata.Desi am obtinut toate avizele, si platit toate taxele aferente bransarii, aceasta nu poate fi realizata, evident ca nu exista in realtate reteaua de apa, ci numai in certificatul de urbanism al primariei. S-a mai intalnit cineva cu o astfel de situatie? Poate cineva, specialist juridic in acesta speta, sa ma sfatuiasca in vederea rezolvarii acestei probleme? Va multumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns: liamic43 , utilizator 13:31, 19 Iulie 2015
Posibil ca reteaua de apa si canalizare sa existe doar pe hartie si banii pentru realizarea ei sa fie papati de mult.
O adresă scrisă către PRIMĂRIE+ Serviciul de gospodărie comunală+ intitulată NOTIFICARE+explicaţi situaţia şi solicitaţi de urgenţă rezolvare , specificând că veţi solicita şi DAUNE.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Racordare apa si canal nevoie autorizatie de construire da sau nu? roman111 roman111 Va adresez o intrebare la care nu am vazut nicaieri raspuns pe forumuri. Imobilul nostru este bransat la magistrala de apa. Exista si un contract de bransament ... (vezi toată discuția)
Bransament apa curenta ela.m ela.m as dori sa stiu care sunt taxele care trebuiesc platite pt bransarea la reteau de apa curenta in mediul rural in conditiile in care reteaua a fost construita ... (vezi toată discuția)
Problema cu dezvoltatorul imobiliar asociatielocatari22 asociatielocatari22 Buna ziua, Locuiesc intr-un imobil cu 9 apartamente achizitionat in urma cu 2 ani. La momentul achizitiei acesta nu era bransat la reteaua de apa potabila si ... (vezi toată discuția)