"Nimeni nu poate fi judecător în propria cauză”
este un principiul fundamental este acela conform căruia nimeni nu poate fi judecător în propria cauză.
Acest principiu, aşa cum a fost dezvoltat de către instanţe, are două implicaţii foarte asemănătoare, însă nu identice. În primul rând, el poate fi aplicat literal: dacă un judecător este în fapt parte la un proces sau are un interes economic în legătură cu soluţia, atunci el sau ea este într-adevăr judecător în propria cauză.
Aceasta constituie un motiv suficient pentru excluderea de la judecată.
Cea de-a doua aplicare a principiului se referă la situaţia în care judecătorul nu este parte la proces şi nu are niciun interes economic în legătură cu soluţia acestuia, dar se comportă într-un mod care dă naştere la suspiciuni cum că nu este imparţial; de exemplu, datorită prieteniei sale cu o parte la proces. Acest al doilea caz nu este, strict vorbind, o aplicare a principiului conform căruia nimeni nu poate fi judecător în propria cauză, dat fiind faptul că parţialitatea reală sau percepută a judecătorului nu-i beneficiază lui, ci altuia.
(
[ link extern ] )