Buna ziua :)
Va rog sa ma ajutati sa descilcesc o situatie mai deosebita:
In 27 iulie 2015 una dintre angajate si-a depus dosarul pentru indemnizatia de crestere a copilului pina la 2 ani. Am transmis in Revisal suspendarea contractului de munca incepind cu data de 6 aug 2015 (data la care i se termina concediul medical) si in data de 20.09.2015 a primit decizia prin care i se respinge acordarea indemnizatiei, datorita faptului ca in cele 12 luni anterioare nasterii copilului a avut 3 luni de concediu fara plata.
E o angajata mai veche si nu vreau sa o las fara nici un venit, doreste sa lucreze in continuare, dar intrebarea mea este cum intocmesc statul de plata pe august si septembrie 2015? Nu o pot trece in suspendare pentru ingrijire copil pina la 2 ani, ca nu i s-a aprobat; nici nu pot sa ii desfac contractul de munca retroactiv; nu o pot trece nici prezenta...
Mai am 2 zile pina cind trebuie sa depun D 112 .
V-as fi recunoscatoare daca m-ati ajuta sa rezolv situatia cit mai curind.
Art.51 C.mun.
(1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa salariatului, in urmatoarele situatii:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
.....
Ordinul nr.1474/2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 52/2011, ....
situatie: O persoană poate solicita doar concediul pentru creşterea copilului, fără a solicita şi indemnizaţia pentru creşterea copilului aferentă?
solutie : În baza prevederilor art. 9 alin. (1) din OUG nr. 111/2010, persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 111/2010 are dreptul la concediu şi indemnizaţie lunară în funcţie de varianta pentru care optează pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau, după caz, pentru primii 3 copii. Concediul pentru creşterea copilului în funcţie de opţiunea aleasă se solicită de la angajator. După aprobarea concediului de către angajator, persoana poate solicita la primăria de la locul de domiciliu indemnizaţia pentru creşterea copilului aferentă perioadei de concediu pentru care a optat. În cazul în care persoana nu solicită indemnizaţia pentru creşterea copilului, pe perioada concediului nu se pot plăti contribuţiile individuale de asigurări sociale de sănătate, iar această perioadă nu mai poate fi asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii drepturilor de pensie în sistemul public şi a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.