avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 2005 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Evacuare foşti proprietari de rea-credinta din ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Evacuare foşti proprietari de rea-credinta din apartament cumparat

Bună ziua!
Pe scurt, problema mea (complicată) ar putea deveni foarte curând următoarea:
- Pe data de 11.09.2015 am încheiat un contract notarial legal prin care am cumpărat un apartament în oraşul Focşani prin programul "prima casă". Prima rată - deloc mică - urmează a fi achitată pe data de 10.10.2015.
- Fiind un om de bună credinţă şi înţelegător am acceptat solicitarea foştilor proprietari de a înscrie în contract o clauză prin care eliberarea apartamentului se va face pe data de 15.10.2015, în acest timp foştii proprietari promiţând (nu în scris, însă) să-şi cumpere un alt apartament în Bucureşti şi să se mute acolo (ei fiind oameni în vârstă doresc să locuiască lângă fiica şi nepoatele lor din Bucureşti, pentru a avea cine să aibă grijă de ei la sfârşitul vieţii). Nu am primit cheie de la apartament şi nici nu am cerut de altfel (cererea mi-ar fi fost respinsă, cu siguranţă!)
- Din păcate se apropie termenul de eliberare a apartamentului specificat în contract iar foştii proprietari nu au făcut niciun pas spre a-şi achiziţiona o altă locuinţă în Bucureşti, după cum au promis anterior. Mai mult chiar, ieri mi-au solitat să le mai acord "vreo câteva săptămâni" (sic!) peste termen motivând că nu au cum să rezolve treaba aşa de repede (sic! aveau 34 zile la dispoziţie) dar eu nu le mai pot acorda de la mine decât încă 6 zile, până pe 21.10.2015, căci firma cu care m-am înţeles va veni pe 22 şi 23.10.2015 să-mi monteze ţeava de gaz şi centrala termică plus instalaţia de încălzire în apartamentul cumpărat (acesta fiind debranşat de fostul proprietar, la cererea mea, încă din luna august de la reţeaua publică de termoficare şi apă caldă, în condiţiile în care iarna nu este departe). În condiţiile în care foştii proprietari vor refuza să-mi predea locuinţa pe data convenită - cea de 21.10.2015 - firma nu poate intra în apartament să-mi monteze amintitele instalaţii deşi eu am achitat deja un avans pentru lucrări.
- Situaţia este cu atât mai complicată cu cât eu, soţia şi băiatul nostru de 3 ani încă mai locuim într-o garsonieră ANL dar, conform legii, din momentul în care am înscris apartamentul cumpărat pe rol la primărie (săptămâna trecută) am notificat şi administrarea fondului locativ al primăriei cu privire la faptul că am devenit proprietar şi, conform prevederilor contractului de închiriere semnat cu primăria, trebuie să predau locuinţa ANL închiriată în termen de 30 de zile de la notificarea adresată primăriei - asta însemnând că pe 1 noiembrie ar trebui să o predau.
Risc, aşadar, să rămân cu familia, mobila şi toate electrocasnicele în stradă pentru că nişte oameni care păreau cinstiţi ar putea refuza, practic, să-mi cedeze la termenul stabilit prin contract bunul imobil al cărui proprietar legal am devenit de aproape o lună de zile.
Întrebări: ce pot face legal în această situaţie, dacă pe 21.10.2015 foştii proprietari refuză să-mi predea apartamentul şi cheile? - lucru de care sunt 99% sigur că se va întâmpla, deşi mă rog să nu fie cazul! Cum pot intra cât mai repede în posesia apartamentului fără să rămân eu şi familia mea în stradă? Acţiune pe fond în instanţă cu solicitare de daune-interese şi, în paralel, solicitare pentru emiterea rapidă a unei ordonanţe preşedinţiale cu care să-i execut silit pe foştii proprietari de rea-credinţă? (am găsit aceste posibile variante sugerate pe alte forumuri juridice).
Ce doresc eu este să ştiu care este cea mai rapidă cale legală de a intra în posesia locuinţei, nu sunt omul care să apeleze la metode ilegale şi imorale gen ameninţări, intimidări de tot felul sau să "năvălesc peste foştii proprietari" sau "să schimb butucul yalei" cum sfătuiau unii fără respect pentru lege pe alte forumuri.
Vă mulţumesc tuturor anticipat pentru ajutorul acordat!
Cel mai recent răspuns: Vio1975 , utilizator 19:13, 18 Martie 2016
Daca locatarii nu inteleg amiabil sa respecte obligatiile asumate,aveti mai multe variante
1-Notificare oficiala cu obligatia respectarii termenului convenit punere la dispozitie imobil,sub sanctiunea obligarii la plata a cheltuielilor aferente solutionarii in instanta
2-Prin mediator
3-In contractul notarial nu ati prevazut clauza speciala in caz ca locatarii nu respecta termenul de eliberare bun imobil
Ultima varianta ramane actiune in instanta pentru evacuare
Până la urmă problema s-a rezolvat, foştii proprietari au plecat fără să fie nevoie de alte acţiuni. Mulţumesc!

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

O casa "la rosu" poate fi considerata locuinta? liliana_grebanus liliana_grebanus Sunt o chiriasa ANL si in aprilie am achizitionat o casa \"la rosu\". S-a aflat la Primarie, si am primit instiintare ca trebuie sa parasim locuinta ... (vezi toată discuția)
Chirie apartament anl - cu datorii la intretinere, a fostilor chiriasi cristinaiasi cristinaiasi Buna ziua. Am primit un apartament cu o camera prin programul ANL in Iasi pt a sta in chirie ( de la primaria IASI departament locuinte ANL ) , iar peste un ... (vezi toată discuția)
Refuz eliberare c.i. remus_agigea remus_agigea Buna ziua, In urma cu cateva zile am achizionat un apartament in Sectorul 6 Bucuresti, apartament pentru care asa cum scrie in contractul de vanzare-cumparare ... (vezi toată discuția)