Amenda pentru munca la negru este de 10.000 lei pt fiecare muncitor. Daca incalcati legislatia specifica fiecarui domeniu de activitate pot exista sanctiuni (chiar si penale) pentru exercitarea fara drept a unei frofesii.
Codul penal:
Art. 348 - Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi
Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă