Buna seara,
Accesati din site-ul Consiliului de mediere, tabloul cu mediatorii autorizati in judetul dvs. Aveti nr de telefon al fiecarui mediator. Ii puteti suna si ii puteti intreba de onorariu.
Nu exista un onorariu fix.
Ma bucur ca in cele din urma directorul a inteles ca medierea e cea mai buna solutie in acest caz.
In situatia data, cred ca salariatul ar trebui sa fie mai preocupat de posibilitatea ca angajatorul sa depuna plangerea penala pentru infractiunea de Delapidare art.295, ori cea de Gestiune frauduloasa art.242 (in functie de elementele constitutive ale infractiunii), decat de cuantumul onorariului mediatorului. In concluzie, institutia nu da in judecata salariatul, ci ii face plangere penala. Daca pentru infractiunea de Gestiune frauduloasa, in cazul unei intelegeri, angajatorul poate retrage plangerea prealabila, in cazul infractiunii de Delapidare, la care se pedepseste si tentativa, numai procurorul mai poate dispune in baza unui Acord de mediere, renuntarea la urmarirea penala, in anumite conditii.
In privinta costurilor, numai in urma analizei de conflict, mediatorul va poate comunica ce onorariu percepe pentru speta dvs.
Colega legally_aid, a comunicat ca in general onorariul este suportat de catre toate partile, tocmai in ideea de a fi interesate in identificarea unei solutii reciproc avantajoase. Daca numai o parte achita integral onorariul, cealalta va avea o pozitie de forta in cadrul negocierilor ce au loc in procedura de mediere. Fireste daca partile convin, onorariul poate fi achitat numai de catre una dintre partile din conflict.
Sansa de a achita prejudiciul produs, versus potentiala pedeapsa cu executare, cred ca trebuie exploatata cat mai curand posibil.