Definitii despre viata

Avand in vedere ca nu exista inca,o definitie concreta unica despre viata,nu ne putem opri la o anume sintagma unica si demna de apreciat.
Tinand cont si de calitatea romanilor ,privind inteligenta si romantismul ce se naste odata cu implinirea dorintelor umane,voi oferi un exemplu al respectului,dragostei si cel al iubirii adevarate:

-La servicul urgente,apare un barbat in varsta,bandajat superficial la mana dreapta.
Din cauza aglomeratiei de la serviciul urgente,barbatul se agita nelinistit pe holul spitalului.
La un moment dat,prinde un curaj extrem si intra in camera de garda ,solicitand sa fie consultat urgent intrucat la orele 12,30,trebuie sa fie prezent neaparat undeva.....
Asistenta de garda,primeste ordin sa consulte mana pacientului.
In timp ce asistenta dezinfecta zgarietura (de la mana barbatului),acesta spuse:
-Ma scuzati ca am indraznit sa va deranjez,insa trebuie sa fiu neaparat prezent la masa de pranz ,deoarece am promis sotiei mele .Nu am lipsit niciodata in ultimii 10 ani de la acest tabiet cu sotia mea.Stiti,ea,este bolnava de Azelmaier de 10 ani si nu mai stie -saraca de ea -nici cine sunt eu,dar ,simt ca intr-o buna zi,isi va reaminti de mine.
Asistenta medicala,ramase stupefiata,si se opri din pansat,foarte uimita,intreband:
-Desi stiti de atatia ani ca este bolnava si nici macar nu va mai recunoaste,iar Dv.,mergeti zilnic la ea?.....Este incredibil!
Barbatul,privi lung la d-soara asistenta si cu un glas stins raspunse:
-Ea,m-a uitat din cauza bolii,insa eu nu amuitat si nu voi putea sa uit niciodata cine a fost EA.

Tu pentru ce traiesti?

In perioadele mele filosofice, adica incepand cu liceul, cand imi puneam tot felul de intrebari cu privire la viata, sensul ei si alte chestii abstracte imposibil de definit, am intampinat serioase dificultati in privinta motivului pentru care traiesc. Lasand la o parte justificarea evidenta – m-am nascut si n-am incotro – trebuie sa fie ceva, o menire, un destin, o misiune, un ceva care sa dea sens existentei mele. Evident, nu am ajuns la nici o concluzie. Dar nu am abandonat subiectul, ci doar l-am amanat, sperand ca va veni o zi in care voi fi suficient de “coapta” pentru a pricepe ceva mai mult.

Nu, acea zi nu a venit , dar experienta mi-a demonstrat ca viata nu are absolut nici un sens. Ne-am nascut, punct. In continuare, fiecare decide. E ca o petrecere la care te duci si… faci ce ai chef. Fara reguli, fara restrictii, dar incercand sa nu spargi geamurile gazdei si sa nu-i devastezi casa.

Desigur, misiunea noastra pe pamant poate fi privita si ca o ocazie de a corecta niste neajunsuri proprii. Karma explica reincarnarea si printr-o noua oportunitate de a invata din greselile comise in viata precedenta si de a plati politele aferente. In mod clar, si eu mi-am descoperit defecte care nu ar strica sa fie cat de cat ameliorate macar, daca nu eliminate complet, pana ajung din nou una cu pamantul, chestie la care lucrez in masura in care pot. Dar nu, nu cred ca o dorinta de autodepasire se poate constitui, de una singura, intr-un sens al vietii. Ar insemna sa fim ca niste copii pedepsiti dupa o gafa, intreaga noastra viata constand intr-un stat la colt cu capul in pamant.

Am mai intalnit si puncte de vedere conform carora menirea noastra pe pamant ar fi cariera aleasa. “M-am nascut sa fiu… cantareata”. Dar nu e cam mult sa asimilezi cariera vietii? Si marii artisti au facut asta, asa ca poate ei ar fi argumentul suprem pro arta/cariera ca sens a vietii. Dar oare n-au murit in mizerie, siguri, fara familie, fara iubire, nebuni, de boli venerice sau supradoze de droguri? Hmm… oare le-a priit? Normal, gusturile omului si alegerile nu se discuta. Ei au facut cum au considerat si nu trebuie judecati. Cu atat mai mult cu cat asta i-a facut fericiti. De fapt, oare nu e chiar asta cheia problemei?

In urma tuturor analizelor si filosofarilor cu care mi-am chinuit neurorii de-a lungul timpului, am ajuns la urmatoarea concluzie: nu conteaza ce alegi sa faci, nu conteaza absolut nimic, decat asta: sa fii fericit. Era o vorba: “if it ain’t fun, don’t do it” . Sau mai sugestiv, ne spune dragul de el John Lennon:

“When I was five years old, my mother told me that happiness was the key to life. When I went to school, they asked me what I wanted to be when I grew up. I wrote down ‘happy’. They told me I didn’t understand the assignment, I told them they didn’t understand life.”

Cand vad cum se streseaza unii adanc bagati cu capul in “datorii” artificiale, atribuindu-le menirea suprema de sens al vietii, ma umfla rasul. Un nonsens mai mare nici nu-mi pot inchipui.


[ link extern ] /

Asumare


Da.. am o marturisire sa va fac: sunt un vulcan... un vulcan de pasiune, de dorinta, de iubire. Da.. iubesc in primul rand oamenii, iar apoi tot ce ma inconjoara, iubesc VIATA. Sunt intrebata de multe ori cum reusesc sa fiu atat de expansiva, de deschisa... sunt privita ca o luptatoare, insa tot ceea ce fac este sa imi asum viata cu tot ce vine. Invat zi de zi sa fiu deschisa chiar daca pot parea vulnerabila, sa iubesc chiar daca pot fi ranita, sa risc chiar daca mi-e frica.
Sunt o figura de femeie... insa imi place ceea ce am ajuns, imi place sa ma reinventez si tin sa fiu vazuta exact asa cum sunt. Unoeri cu "crize" si "figuri in cap", alteori calda si intelegatoare. Ma bucur cand reusesc sa fiu autentica si cand ceilalti vad nu doar lumina mea.. ci si umbra mea. Debbie Ford a scris o carte interesanta pe aceasta tema.

Tot ce ne dorim noi oamenii este sa fim iubiti si acceptati pentru ceea ce suntem, cu bune, cu rele, cu defecte si calitati, cu lumini si umbre. Ce minunar ar fi daca nu am mai judeca si analiza atata si i-am iubi pe cei din jurul nostru doar pentru ca exista. E de ajuns. Va invit sa faceti o lista cu oamenii dragi din jurul vostru si sa le multumiti ca exista, ca va enerveaza, dar va si fac sa radeti, ca va supara dar o fac pentru binele vostru, ca sunt in viata voastra.
Da, sunt o femeie vulcanica.. insa e cineva care imi va stapani focul... si ma va lasa sa ard doar atat cat e nevoie. Si da... urmeaza o noua reinventare a mea.
Suntem atat de frumosi cu totii.. oare de ce nu vedem asta?

Iubiti ca si cand e prima data cand iubiti, riscati ca si cand frica a fi ceva banal, zambiti vietii si bucurati-va de oamenii care sunt prezenti in viata voastra.

[ link extern ] /

În prima zi, D-zeu a creat câinele şi i-a zis:
"În fiecare zi să stai în uşa casei şi să latri la oricine intră în casă sau trece prin faţa ei .
Pentru asta îţi dau 20 de ani de viaţă."
Câinele a răspuns :"E prea mult timp pentru a sta şi a lătra. Ce-ar fi să-mi dai doar zece ani
şi să-i păstrezi pe ceilalti zece?"
ªi D-zeu a fost de acord.

A doua zi, D-zeu a creat maimuţa şi i-a zis:
"Înveseleşte-i pe oameni cu maimuţărelile tale şi fă-i să râdă.
Pentru asta îţi dau o viaţă de 20 de ani."
Maimuţa a zis:"Să mă maimuţăresc 20 de ani? Asta-i destul de mult !
Ce-ar fi să-ţi dau 10 ani înapoi cum a făcut şi câinele ?"
ªi D-zeu a fost de acord.

A treia zi, D-zeu a creat vita şi i-a zis:
"Tu să mergi toată ziua pe câmp cu ţăranul, să suferi de arşiţa soarelui,
să ai viţei şi să dai lapte să poţi întreţine familia ţăranului.
Pentru asta îţi dau 60 de ani de viaţă."
Vita a răspuns:" Asta e o viaţă destul de grea, şi tu vrei ca eu să trăiesc 60 de ani?
Ce-ar fi să păstrez 20 şi să-ţi înapoiez 40?"
ªi D-zeu a acceptat şi de această dată.

În ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om şi i-a zis:
"Mănâncă, dormi, căsătoreşte-te şi bucură-te de viaţă.
Pentru asta îti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil să-mi dai mie cei 20 de ani ai mei,
cei 40 pe care ţi i-a înapoiat vita, cei 10 de la maimuţă şi 10 de la câine,
pentru a avea o viaţă de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o! "

Acesta este deci motivul pentru care în primii 20 de ani mâncăm, dormim, ne jucăm şi ne distrăm.
Următorii 40 de ani muncim ca vitele în soare ca să ne întreţinem familiile.
După care ne maimuţărim timp 10 ani ca să ne bucurăm nepoţii. Iar, ultimii 10 ani
îi petrecem pe prispa casei lătrând la toată lumea .

Acum viaţa v-a fost explicată!

Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau uşi, sau capitole. Important este să le poţi închide şi să laşi în urmă momente ale vieţii, momentele care se încheie.


Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?...

Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundîndu-te în “de ce”-uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum şi pentru ce motiv se întîmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfîrşit, căci în viaţă, tu, eu, prietenii, fiii, fraţii tăi, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.

Nu ne putem afla în prezent, ducînd dorul trecutului. Nici măcar întrebîndu-ne “de ce”. Ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat, şi trebuie să te eliberezi, să te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenţi întîrziaţi, nici angajaţi ai unor firme care nu mai există, nici a păstra legături cu cei care nu vor să aibă legături cu noi.
Faptele trec, şi trebuie lăsate să treacă!
De aceea, cîteodată, este aşa de important să distrugi amintiri, să faci un cadou, să-ţi schimbi casa, să rupi hîrtiile, să arunci documente vechi, şi să vinzi sau să faci cadou o carte.
Schimbările externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a se desprinde, a se avînta. În viaţă, nimeni nu joacă cu cărţile însemnate, aşa că ai de învăţat cum să pierzi şi cum să cîştigi. Trebuie să ne eliberăm, să dăm pagina şi să trăim numai cu ceea ce ne oferă prezentul.

Trecutul a trecut. Nu aştepta să ţi-l dea nimeni înapoi, nu te aştepta să te recunoască nimeni, nu aştepta ca, vreodată, cineva să-şi dea seama cine ai fost. Lasă deoparte resentimentul. Repetarea cu încăpăţînare a “filmului tău personal” îţi va face rău sufletului şi minţii, şi te va învenina şi amărî.

Viaţa nu se află decît înainte, niciodată înapoi. Dacă treci prin viaţă lăsînd “uşi deschise” pentru orice eventualitate, niciodată nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trăi ziua de astăzi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ţi le scoţi din suflet?

Posibilităţi de a te întoarce? La ce? Nevoie de explicaţii? Cuvinte nerostite? Tăceri care au invadat cuvintele?
Dacă le poţi înfrunta chiar acum, fă-o. Dacă nu, lasă-le să se ducă, închide capitolele! Spune-ţi ţie însuţi că nu le mai vrei înapoi. Dar nu din mândrie sau orgoliu, ci pentru că TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inimă, din acea încăpere, din acea casă, din acel birou, din acea meserie.

Tu însuţi nu mai eşti cel de acum două zile, sau trei luni, sau un an. Prin urmare, nu există nimic către care să te întorci. Închide uşa, dă pagina, închide ciclul. Nici tu nu vei fi acelaşi, nici mediul la care te întorci nu va fi acelaşi, căci nimic nu rămîne imobil sau static în viaţă. Pentru sănătatea ta mintală şi sufletească, desprinde-te de ceea ce nu se mai regăseşte în viaţa ta.

Adu-ţi aminte că nimeni şi nimic nu este indispensabil. Nicio persoană, niciun loc, nicio muncă. Nimic nu este vital pentru a trăi, pentru că atunci cînd ai venit pe lume, ai venit singur.
Este, aşadar, obişnuit să trăieşti cu tine însuţi, şi este o îndatorire personală să înveţi să trăieşti singur, fără acea apropiere umană sau fizică, de care îţi vine atît de greu să te desparţi astăzi.

A se desprinde este un proces de învăţare care, din punct de vedere uman, se poate realiza. Adu-ţi aminte, nimic şi nimeni nu sunt indispensabili. Este numai obicei, rutină, nevoie. Deci, închide, încheie, curăţă, aruncă, oxigenează, desprinde-te, scutură-te, eliberează-te.
Sunt multe cuvinte care înseamnă sănătate mintală, şi oricare vei alege, te va ajuta să mergi înainte în linişte.

Asta e viata!
Paulo Coelho

[ link extern ]