Conform
[ link extern ]
Institutul European din România are scopul de a sprijini,
prin activităţile pe care le desfăşoară, formularea şi aplicarea
politicilor Guvernului care decurg din statutul României de stat
membru al Uniunii Europene.
Institutul European din România are ca obiective:
a) sprijinirea fundamentării şi a punerii în aplicare a
politicilor Guvernului României în domeniul afacerilor europene;
b) creşterea nivelului de cunoştinţe şi abilităţi ale
funcţionarilor publici şi ale altor categorii socioprofesionale în
domeniul afacerilor europene;
c) îmbunătăţirea accesului la dreptul comunitar, la
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la dreptul
românesc relevant pentru domeniul afacerilor europene, precum şi a
înţelegerii şi aplicării acestora;
d) contribuţia la dezvoltarea spiritului şi a valorilor
europene.
Intr-un cuvant "face treaba", fiind o alta institutie publica care toaca banii poporului muncitor.