Buna ziua,as vrea sa vand un S.r.l cu datorii totale de aproximativ 1 miliard de lei.Imi spune si mie cineva cum se procedeaza ? Mentionez ca eu am si marfa in firma de 400 milioane.Astept raspunsuri.Va multumesc anticipat.
sunt curios ce se intampla cu firmele pe care le cumpara acesti indivizi de pe net.
in cazul in care firma este introdusa in insolventa, nu se aplica prevederile art 138 din legea 85/2006 ? adica : "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului"
ce ii impiedica sa nu declare firma insolventa si sa dea vina pe vechiul administrator si pe vechii asociati ca sa scape usor, si cu banii luati ?
procedura pe care ar trebui sa o aplice de fapt ar trebui neaparat sa includa si cercetarea cauzei care a dus la insolventa societatilor si tragerea totodata la raspundere a persoanelor care de multe ori indatoreaza firma intentionat in frauda creditorilor de buna credinta care si ei la randul lor pot intra in incapacitate de plata.
Aveam un prieten francez care era buimacit de cate ,,artificii" se pot face in Romania, vazand acest lucru de fiecare data cand ii spuneam ca nu se poate face ceva imi spunea ,, hai Florin, en Roumanie toute e posible".
Ce sa mai zicem?, acesta e adevarul.
Mai nou in toate procesele de faliment se cere raspunderea administratorilor, dar foarte greu se aplica, eu personal nu am vazut o speta dusa pana la capat.
Sume neclare
ONU EMIL
Am cesionat partiel sociale ale uni S.R.La(fara probleme,datorii) gratuit unei persoane in 02.06.2008,aceasta a inscris soc. la ORC in 08.07.2008 .In acceasi ... (vezi toată discuția)