avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 455 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul muncii - contract de ... contestatie decizie concediere-aplicarea sentintei
Discuție deschisă în Dreptul muncii - contract de muncă, demisie, salariu şi altele

contestatie decizie concediere-aplicarea sentintei

Buna ziua,
Am contestat in instanta decizia de concediere emisa de angajator si am primit din partea acesteia castig de cauza care pe scurt a hotarat : Admite contestaţia formulată de contestatorul, x, în contradictoriu cu intimata, y şi în consecinţă: Anulează Decizia nr. 29 din 21.04.2015 emisă de societatea intimată şi dispune reîncadrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării acestuia efective pe post. Executorie de drept.
Termenul de apel de 10 zile de la primirea comunicarii(18.01.2016) a expirat asa ca as dori sa aflu cum trebuie sa procedez in continuare adica daca trebuie sa-i contactez eu sau ei ar trebui sa faca acest lucru.
Totodata vreau sa stiu daca sunt obligat la reintegrare avand in vedere ca la acest moment ma aflu in concediu de crestere copil sau pot astepta pana le terminarea concediului de un an.
In ceea ce priveste calcularea despagubirii pe care firma mi-o datoreaza conform sentintei va rog sa-mi spuneti cum ar trebui pusa problema avand in vedere ca dupa concediere eu m-am aflat initial in somaj-5luni si ulterior in concediu crestere copil-3luni.
Va multumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns: Cornel Vasile , Consilier juridic 18:46, 4 Februarie 2016
Punerea in executarea se poate face de bunavoie de catre angajatorul dvs sau in caz de refuz cu ajutorul unui executor judecatoresc.

Solicitati in scris angajatorului sa puna in executare hotararea judecatoreasca , iar in caz de refuz adresati-va unui executor judecatoresc si/sau depuneti o plangere penala pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art.287 alin.1 lit.d si e C.pen.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Reintegrare pe postul detinut anterior desfacerii cm liliana89 liliana89 buna ziua!am si eu o problema si as dori sa ma ajutati si pe mine cu un sfat.am fost concediat cu art 65 codul muncii,am facut contestatie in instanta iar ... (vezi toată discuția)
Concediere abuziva, recurs castigat, ce urmeaza? Adrian Lazarescu Adrian Lazarescu Buna ziua, Va rog respectuos, daca doriti sa ma ajutati cu niste lamuriri si eventual niste sfaturi referitor la urmatoarea situatie in care ma aflu: Am ... (vezi toată discuția)
Calcul salariu pana la reintegrare FLORIN VASILIU FLORIN VASILIU Buna ziua, Am intalnit urmatorul caz : un angajat a castigat in instanta de fond anularea deciziei de concediere, reintegrarea pe functia detinuta anterior ... (vezi toată discuția)