Potrivit art. 62, alin. 1 din Codul muncii, în cazul în care concedierea intervine pentru arestul preventiv al angajatului pe o perioadă mai mare de 30 de zile, angajatorul are obligația de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
Emiterea unei decizii la mai mult de 30 de zile atrage nulitatea acesteia (chiar dacă la momentul respectiv angajatul se afla încă în arest)?
Constatarea cauzei concedierii, în această situație, se prezumă că se cunoaște din prima zi de arest sau se referă la data efectivă la care angajatorul a luat act de hotărârea instanței (caz în care poate oferi orice dată)?
Am aflat că termenul este imperativ, dar că acesta începe să curgă din ziua împlinirii celei de-a 30-a zi a arestului preventiv, așa cum reiese din notificarea primită de angajator din partea organelor de urmărire penală.