In speta ,mi s-a comunicat un proces verbal prin posta ,fata de care voi depune plangere contraventionala .La rubrica martor care ia act de refuzul meu de a semna (de fapt nici nu am fost de fata la redactarea pv si acesta nu avea cum sa ia act de vreun refuz ci doar ca nu ma aflam de fata ) ,nu este scrisa nicio adresa a acestuia ci doar cnp,serie si nr. carte de identitate.Fata de acest aspect v-as ruga sa imi raspundeti ,daca imi pot formula apararea cum ca actul a fost intocmit nelegal astfel : ART. 19 OG 2/201
(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări,
care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia. Coroborat cu ART. 33
Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
Mentionez ca procesul verbal imi produce o vatamare patrimoniala de 500 lei.
1.In ceea ce priveste datele personale ale martorului din actul de identitate ,lipsa mentionarii adresei acestuia echivaleaza cu lipsa datelor personale ceea ce ma imi vatama dreptul de a-l propune martor intrucat nu-i cunosc adresa la care sa fie citat ?
2.Lipsa adresei martorului face imposibila aplicarea articolului 33 din og 2/2001 in mod evident ,intrucat judecatoria nu il poate cita .Este aceasta o nulitate absoluta sau relativa ?
3. Daca este relativa , vatamarea mea se prezuma sau trebuie sa o dovedesc ?Care ar fi acea vatamare in afara celei patrimoniale?
V-as ruga din tot sufletul sa-mi raspundeti in primul rand la cele 3 intrebari alaturi de alte consideratii pe care le considerati necesare .Acum imi pregatesc plangerea si datorita situatie financiare chiar nu imi permit un avocat in acest moment . Va multumesc foarte mult !
Cu stima,
Florin
Eu am pățit să fiu în situația propunerii introducerii în cauză a unor persoane a căror adresă nu o cunoșteam și nici nu aveam cum să fac demersuri să le aflu. Instanța a dispus ca partea adversă să depună o adresă care să conțină adresele lor.
Având în vedere că și în cazul dumneavoastră, partea adeversă avea obligația notării datelor personale ale martorului... să cereți ca instanța să pună în sarcina lui indicarea adresei la care acesta să fie citat. În materile contravențională, sarcina probei este al organului constatator.