Sunt de parere ca ar trebui impartite cheltuielile in sensul ca parintele din strainatate sa il aduca pe minor iar cel din Romania sa il duca inapoi. Bine, daca minorul este mai mare parintele din Romania il poate trimite cu avionul fara a il insoti, urmand ca minorul sa fie asteptat pe aeroport de catre celalalt parinte, in acest caz costurile fiind mai reduse. Solutii s-ar gasi. Doar cei 2 parinti sa comunice. Dar sa-l obligi doar pe unul sa suporte cheltuielile nu este corect, chiar daca nivelul de trai din Romania pentru multi este la limita. In definitiv daca esti apt de munca esti liber sa imigrezi. In alta ordine de idei nu poti sa-i spui judecatorului ca iti doresti sa ai relatii cu copilul pe banii celuilalt parinte. Asa, in astfel de cazuri am putea extrapola putin si la fel de bine am putea pretinde ca parintele din strainatate sa iti cumpere si o vila parintelui din Romania daca tot are bani ca na, nu are omul un apartament decent in care sa petreaca timp cu copilul sau in aceleasi conditii cu care acesta este obisnuit acasa la parintele bogat. Nu cred ca e catusi de corect. In definitiv parintele este cel care educa minorul si ii creeaza conditii optime de dezvoltare. Este adevarat ca nu este drept ca oamenii sa nu aiba banii, dar in acelasi timp nu poti ridica astfel de pretentii. (Pacat ca nu se pune in discutie salariul romanilor la nivel de UE. Toti ne vor obligati, ca boii la jug, dar de salariile poporului roman nu mentioneaza aproape nimeni.)
Instantele pun in sarcina parintelui care exercita dreptul la vizita sa ia copilul si sa il aduca inapoi pe banii acestuia.
Eu vreau exact invers pe ideea ca celalalt parinte are mai multi bani.
Este corect cum ziceti dvs., dar in aceste procese intre aceste parti nimic nu este corect ( impotriva clientei mele) si in consecinta daca nimic nu este corect de ce ar trebui sa fiu tocmai eu corect...?
Problema este ca vreau ca in cazul in care instanta nu admite actiunea asa cum solicita reclamantul, instanta sa ia act de renuntarea la judecata sau actiunea sa fie respinsa.Adica reclamantul sa ramana fara drept la legaturi personale cu minorul ( pentru o vreme, nu si definitiv).
Este o problema deoarece instanta nu vad cum sa procedeze daca eu ii pun in vedere ca solicit admiterea actiunii doar asa cum a fost formulata si nicidecum altfel decat am precizat in actiune.Legal vorbind...este vorba de principiul disponibilitatii.
In astfel de procese instantele decid cum vor ele fara sa conteze ce solicita partile din cate am observat eu.
Or, pe mine ma intereseaza sa ia act instanta, mai inainte de a hotara solutia din proces, ca, in cazul in care nu se admite actiunea asa cum a fost formulata sa se ia act de renuntarea la judecata mai inainte de a se pronunta instanta sau, respingerea actiunii daca nu se admite in baza celor solicitate de reclamant.
A mai facut cineva asa ceva?
1) Problema este ca instanta in momentul in care ia act de renuntarea la judecata nu mai poate judeca.Este insa vorba de un drept sub conditie in opinia mea, astfel incat doar sub conditia ca instanta va hotara cum a solicitat reclamantul sa se admita actiunea iar in caz contrar se renunta la judecata.
2) A doua varianta este respingerea actiunii daca nu se va admite asa cum a fost formulata, adica cu obligarea celuilalt parinte, respectiv a paratului, la aducerea si luarea copilului inapoi in strainatate dupa programul de vizita.
In acest caz insa poate exista o problema.
Si anume autoritatea de lucru judecat.
Adica daca actiunea se respinge dupa ce a avut loc o judecata nu se mai poate deschide un alt proces deoarece este vorba de autoritate de lucru judecat.In consecinta, exista riscul de a se pierde insasi dreptul la legaturi personale cu minorul de catre parintele reclamant.
De aceea, consider ca, in intelepciunea sa instanta ar trebui sa ia act de renuntarea la judecata a reclamantului si nu sa incalce principiul disponibilitatii si sa acorde ceva ce nu s-a cerut, dar nici sa respinga actiunea dupa o judecata pe fondul cauzei.
Este foarte complicata situatia...sub aspect juridic strict legal vorbind...
Deci, renuntarea la judecata in conditiile expuse mai sus de mine intruneste sub aspect juridic dreptul la un proces echitabil cu respectarea principiului disponibilitatii, principiu de drept consacrat in dreptul civil si evident si in procesele in care e vorba de raporturi de familie.
O varianta pe care ar putea sa o aiba la dispozitie instanta ar fi aceea ca sa nu dea intreg programul de vizita solicitat ( care este marisor la drept vorbind) si sa oblige paratul sa aduca si sa ia copilul pe cheltuiala sa dar mai rarut...
O problema este si aceea ca degeaba merge reclamanta sa ia copilul deoarece tatal parat e posibil sa nu il dea deoarece a mai procedat in acest mod in trecut.Desi o instanta a apreciat ca el respecta dreptul la vizita probabil ca nu a inteles nimic din dosar de a ajuns la aceasta concluzie si de aici s-a ajuns la acest nou proces.
Astept pareri si de la avocati daca au avut cazuri similare sau cunosc o jurisprudenta anterioara in sensul celor dorite de mine.
Eu stiu ca daca instanta se pronunta in legatura cu o cauza aceasta nu mai poate fii rejudecata. Se poate sa gresesc, nu sunt de meserie, dar daca se renunta la un drept, in cazul de fata acela ca parintele sa nu isi mai viziteze copilul, acesta nu poate dauna clientului dvs. pe viitor? Dvs. puteti incerca un astfel de demers dar oare nu il favorizati nevoit de situatie pe cel care are deja custodia copilului? Acesta va sta linistit stiind ca il priveaza cu buna stiinta si legal totodata pe copilul sau de legaturi cu parintele sau. Mai mult ii poate cauza traume psihice copilului parintele spunandu-i si argumentand cu acte-hot.definitiva in acest caz- cum ca celalalt parinte a renuntat la a il mai vedea, punand banii inaintea sa? Poate fi si ca un bumerang. Desigur dvs. sunteti avocatul clientului dar acesta pe viitor poate sa fie privat de anumite drepturi taman pentru ca dvs.acum intreprindeti aceste demersuri. De ce sa nu dea instanta o hotarare ca parintele sarac sa-l viziteze pe copil ori de cate ori situatia sa financiara ii va permite, iar parintele bogat sa fie obligat saptamanal sau macar de 2 ori pe luna, la a face posibila intre timp pastrarea legaturii parintesti prin alte mijloace tinand cont de distanta, intalniri pe skype, telefon, etc. dupa un anumit program stabilit si mentionat in hotarare(ca altfel clientul dvs. poate sta mult si bine in fata calculatorului/tabletei, telefon sau alt mijloc de comunicare). Asta ca sa nu spuna clientul dvs. ca nu ati obtinut nimic pentru el, daca tot achita omul un onorariu. Zic si eu.
Renuntarea la judecata nu este sinonima cu renuntarea la drept.
De aceea faceam vorbire de renuntarea la judecata.
Renuntarea la judecata iti da dreptul de a deschide ulterior un alt proces in aceleasi conditii ca si cum nu ar fi avut loc o judecata.
Un program de vizita in alte conditii decat cele descrise de mine ar fi doar pe hartie deoarece parintele nu si-ar permite sa exercite in mod efectiv un program de vizita datorita lipsei banilor si nu exista alta varianta viabila.
Deci, in opinia mea, degeaba are niste drepturi pe hartie daca nu le poate exercita in concret si nu are posibilitatea efectiva de a exercita programul de vizita.
Parintele care sa exercite dreptul de vizita mai trebuie sa plateasca si pensie de intretinere de vreo 300 lei pe luna ( cu aproximatie ) si din salariul din Romania de sub 1200 lei pe luna nu poate sa exercite dreptul la vizita in mod rezonabil.
Nici celalalt parinte nu este bogat dar realizeaza un salariu mai mare ( de vreo 1600 euro pe luna) si ar putea sa isi permita sa suporte cheltuielile de transport cu avionul.
O alta chestiune este si aceea ca minorul nu ar vrea sa isi paraseasca mama daca nu va mai putea sa o mai vada niciodata sau doar o data pe an.
In aceste conditii singura varianta onesta si rezonabila este aceea ca cel care isi permite sa plateasca, sa suporte aceste cheltuieli deoarece daca copilul nu isi paraseste mama degeaba are tatal hotarare judecatoreasca.
Copilul se afla la mama si nu la tata.
Adica copilul se afla, in fapt, la parintele care a solicitat exercitarea dreptului la legaturi personale cu minorul.
M-ati bagat in ceata. Inseamna ca de fapt copilul a fost incredintat la tata, iar mama a fost obligata la 300 lei pensie. Atunci pe ce considerente trebuie sa plece copilul? Daca dorinta sa este de a sta la mama, unde de fapt si locuieste efectiv, nu-i ramane mamei decat sa solicite o reincredintare, pensie alimentara pentru copil pe masura venitului mare al tatalui, iar copilul sa ramane in continuare aici impreuna cu mama sa. Pentru ce atata tevatura? Doar ca tatal e mai bogat? De cand bogatia tine loc de mama ori de liniste sufleteasca a copilului? Nu va ramane decat sa castigati copilul in instanta iar pe tata sa-l oblige instanta la achitarea a 1/4 din venit ca pensie alimentara. Cu banii de la tata traiesc linistiti si mama si copilul. Dati si dvs. cu traumele pe care le poate suferi copilul daca se desparte de mama, de necesitatile copilului la scoala sau gradinita, de problemele de sanatate, de mediul in care copilul traieste, etc. Imposibil sa nu reusiti. Solutia nu este ca mama sa lase copilul sa plece in lume ci sa-l tina langa ea, pentru ca acesta sa se dezvolte armonios si sa fie un copil fericit. Incercati o mediere cu tatal, poate intelege si dumnealui cum sta treaba. Eventual gasiti ceva care sa-l deranjeze pe tata, explicatii ca minorul este introvertit sau extrovertit, ca are probleme de comportament si necesita o ingrijire mai deosebita, ca are prieteni si nu este indicat sa fie luat din mediul sau, etc.
avocatnet.ro explicăm legislația
CLAUDIU LASCOSCHI, Avocat
Justitiarul711, utilizator
tinaa