avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 980 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... posibilitate contestare cheltuieli de judecata ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

posibilitate contestare cheltuieli de judecata exagerat de mari si nejustificate

Pe fond partea adversa si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata. Noi am pierdut procesul. Am facut apel, am pierdut si ne-am trezit ca instanta ne obliga sa platim cheltuieli de judecata, o suma exagerat de mare. Sentinta este definitiva. Nu am vazut nici o chitanta, nu ne-a fost comunicata aceasta solicitare ca sa o putem contesta.

1. In primul rand, avea dreptul sa depuna chitante in apel daca pe fond si-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata?
2. Este in regula ca nu am avut cunostinta de aceste cheltuieli si nu am avut posibilitatea de a le contesta?
3. Este legala in aceste conditii decizia instantei de a ne pune la plata?
4. Daca decizia este definitiva (la tribunal) mai exista vre-o cale de atac, cel putin pentru aceste cheltuieli nejustificat de mari?

Astept raspuns urgent. Multumesc tuturor anticipat.
Cel mai recent răspuns: AV. GABRIELA GERBER , Avocat 22:29, 29 Mai 2016
Când președintele completului declară cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților pentru concluzii orale. Acela este ultimul termen la care instanțele ar trebui să permită părților solicitarea și dovedirea cheltuielilor de judecată pentru că după aceea dosarul este scos de pe rol, instanța reținându-l pentru a delibera. O astfel de abordare este în acord și cu art. 394 din Codul de procedură civilă nou (dacă după acesta v-ați judecat):
Închiderea dezbaterilor în fond
(1) Când consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, preşedintele închide dezbaterile.
(2) Dacă va considera necesar, instanţa poate cere părţilor, la închiderea dezbaterilor, să depună completări la notele întocmite potrivit art. 244. Părţile pot depune aceste completări şi în cazul în care acestea nu au fost cerute de instanţă.
(3) După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă.


În practică, nu se întâmplă mereu așa. Dacă partea adversă a solicitat la ultimul termen (cel la care a avut loc amânarea inițială a pronunțării) cheltuieli de judecată, nu mai aveți ce face decât să consultați dosarul să vedeți dacă suma acordată corespunde dovezilor de la dosar.

Instanța nu dă niciun termen pentru plata cheltuielilor de judecată. Înainte de a vă executa, partea adversă trebuie să intre în posesia hotărârii. După ce consultați dosarul pentru a vedea exact când s-au cerut cheltuielile de judecată, dacă ajungeți la concluzia că totul este în regulă, puteți contacta partea adversă pentru a le pune în vedere că nu vă opuneți achitării acestora, atâta doar să vă ajungă hotărârea. Plata o faceți cum doriți dvs (mandat poștal, transfer bancar etc.).

P.S. Părțile pot depune concluzii scrise și după închiderea dezbaterilor (adică în zilele ce preced pronunțarea, dacă ea se amână), dar acestea nu trebuie să fie însoțite de înscrisuri, de cereri sau de susțineri noi. Pot fi invocate excepții de ordine publică, dar instanța va repune cauza pe rol pentru discutarea acestora.
Ultima modificare: Sâmbătă, 28 Mai 2016
Radu9, utilizator
Studiați dosarul cauzei sau apelați la un avocat care sa faca acest lucru. Contul bancar va putea fi poprit iar banii vor merge la executor si abia apoi daca mai exista sold disponibil acesta va merge catre rata bancara.

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Cheltuieli de judecată Narcisa_ Narcisa_ În actiunea de chemare in judecata s-a cerut obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecata. Au existat mai multe termene de judecată, apoi la ... (vezi toată discuția)
Cheltuieli de judecata cornelia radoi cornelia radoi buna seara!revin la d-voastra cu inca o problema:in dec.2006 tribunalul prahova a dat o sentinta favorabila mie intr-un litigiu de munca pe care l-am avut cu ... (vezi toată discuția)
Procedura de acordare pentru cheltuieli de judecata shady2990 shady2990 Am fost implicat intr-un proces ce s-a desfasurat in 5 cicluri de judecata, hotarararea definitiva fiindu-mi favorabila. Cu privire la cheltuielile de judecata ... (vezi toată discuția)