avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 531 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Impozite, taxe şi timbrul de ... taxa timbru legalizare hotarare
Discuție deschisă în Impozite, taxe şi timbrul de mediu 2013. Legalitate şi interpretare juridică

taxa timbru legalizare hotarare

Buna ziua,

Astazi am vrut sa legalizez la judecatorie o sentinta civila prin care s-a luat act de o tranzactie privind iesirea din indiviziune a 2 proprietari (partaj judiciar).
Judecatorul de serviciu a refuzat sa-mi primeasca cererea, intrucat aceasta trebuie "timbrata la valoare" si aceasta taxa de timbru va fi calculata doar de judecatorul care a pronuntat sentinta care, in prezent se afla in concediu si se va intoarce in septembrie.

Problema mea nr. 1 o reprezinta TIMBRAREA LA VALOARE. Astfel, cand am depus cererea, actiunea a fost timbrata fara a avea o valoare determinata. Ulterio, decursul procesului civil, s-a incheiat o tranzactie intre parti si la data de 26.05.2009 s-a dat sentinta prin care s-a consfintit tranzactia partilor.
La 06.08.2009 s-a comunicat sentinta si astazi mi s-a refuzat legalizarea acesteia pentru motivele mai sus aratate, invocandu-mi-se faptul ca, conform noilor modificari privind L146/1997, a taxelor de timbru, sentinta "mea" trebuie timbrata "ca la notar" si fara alte comentarii.
Am luat actul normativ cu pricina si nu am gasit decat ca in cazul hotararilor care tin loc de act de act autentic de instrainare a imobilului, acesta se timbreaza la valoare, ori in acest caz nu se instraineaza nici un imobil.
Mai mult in art. 14 din Ord. 760/1999 privind normele de aplicare a legii de mai sus, se statueaza ca "tranzactiile" nu se timbreaza.

Poate nu reusesc eu sa interpretez cum trebuie legea, motiv pentru care va rog sa ma ajutati si, totodata sa imi spuneti cum pot sa legalizez sentinta.

Problema nr. 2. Cum este posibil, pentru legalizarea unei sentinte sa astept judecatorul care s-a pronuntat in dosar pana cand vine din concediu, pentru a calcula taxa de legalizare???? Lasand la o parte timpul pierdut pana la reintoarcere, imi pun retorica intrebare: Daca nu se mai intoarce, sau se muta la alta instanta? Ce ma fac?!!! B-) :D

Multumesc mult,
George
Cel mai recent răspuns: Georgelius , utilizator 20:55, 19 August 2009
In urma verificarilor pe care le-am mai facut in cursul zilei de astazi, revin cu noi mentiuni.
Invederz faptul ca nu caut sa imi "rezolve altii treaba", ci doar doresc sa pun in discutie niste aspecte de drept.

Astfel, cererea mea viza legalizarea unei sentinte prin care s-a luat act de o tranzactie privind iesirea din indiviziune a 2 proprietari (partaj judiciar). Mentionez ca cei 2 proprietari, in calitate de mostenitori au obtinut dreptul de proprietate asupra unei mase succesorale mai mari, si cu mai multi succesori, ramanand in indiviziune in urma unor acte de partaj succesoral si acte de dezmembrare.

Ulterior, astfel cum am mai aratat, la 26.05.2009 s-a consfintit la judecatorie, tranzactia dintre cei doi, acestia iesind astfel din indiviziune.

In momentul in care ieri, 18.08.2009 am solicitat legalizarea sentintei mi s-a spus ca trebuie timbrata la valoarea imobilelor.

Analizand L 212/2009, am observat ca se introduce in Legea 146/1997 art. 8 ind. 1 cu urmatorul continut: ART. 8^1
(1) Cererile pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui moştenitor, dacă nu s-a plătit taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. c).
(2) După plata taxelor succesorale, eliberarea de noi copii de pe hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1) se taxează cu 2 lei.

La randul sau art. 3, lit. c) spune:
cereri pentru:
- stabilirea calităţii de moştenitor - 50 lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale;
- cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
- cereri de reducţiune a liberalităţilor - 3% la valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducţiunea liberalităţilor;
- cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile.
Separat de această taxă, dacă părţile contestă bunurile de împărţit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1)

Am considerat astfel ca tanti de la registratura a avut in vedere, atunci cand m-a trimis la plimbare aceste prevederi ale legii taxelor de timbru.
Problema mea, insa este ca beneficiarii acestei sentinte au solicitat iesirea din indiviziune dupa LA NOTARIAT s-a constatat ca sunt mostenitori legali si testamentari ai autorului lor, s-a facut un partaj succesoral intre mostenitori si niste acte de dezmembrare, ei ramanand in indiviziune asupra terenului in speta.
Pentru toate actele facute la notar s-au platit la momentul respectiv taxe, incluzand stabilirea masei succesorale, actele de dezmembrare si actele de partaj voluntar.

In concluzie, intr-o astfel de situatie mai poate fi incidenta conditia impusa de art. 8. ind 1 si anume existenta, practic a unui partaj succesoral?
Faptul ca cei doi proprietari au solicitat iesirea din indiviziune a unui imobil pe care l-au obtinut prin succesiune, dezmembrare si partaj voluntar, se mai poate numi actiunea lor ca fiind tot un partaj succesoral sau este un simplu partaj judiciar?

Mai mult decat atat, pot considera ca cei doi pot beneficia de prevederile art. 23, alin 2 ind. 1 din acelasi act normativ, respectiv (2^1) În cazul în care, până la prima zi de înfăţişare, părţile încheie tranzacţie sau renunţă la judecată, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazul în care tranzacţia ori renunţarea la judecată intervin ulterior primei zile de înfăţişare, se restituie până la jumătate din suma achitată, ţinând seama de actele procesuale deja îndeplinite, astfel incat sa solicite chiar restituirea taxelor de timbru deja platite :P

Sper ca nu am plictisit si, inca o data va rog primiti multumirile mele.

George
Ultima modificare: Miercuri, 19 August 2009
Georgelius, utilizator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Partajul pe instanta !!! silviumanta silviumanta Buna ziua am si eu o intrebare : Partajul pe instanta se timbreaza la valoare??? (vezi toată discuția)
Taxa de timbru pentru hotarare cu mentiunea "definitiva si irevocabila" stancu  georgeta stancu georgeta Buna ziua! Va rog respectuos sa-mi raspundeti la urmatoarea problema: In urma cu vreo 3 saptamani ,mi-a fost comunicata sentinta prin care ... (vezi toată discuția)
Iesire din indiviziune valpetcu valpetcu Buna, Puteti sa-mi spuneti care ar fi cea mai avantajoasa varianta pentru a face un partaj succesoral? Este mai bine sa-l facem prin notar? si in cazul ... (vezi toată discuția)