avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1114 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Cum pot să încasez arenda restantă?
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Cum pot să încasez arenda restantă?

Salutare,
Bunica (din partea mamei) a decedat acum 14 ani, Terenul pe care l-a moștenit de la părinții ei (părinții bunicii), se află într-o altă localitate decât în cea în care a trăit. Întrucât nu putea sa lucreze terenul în zona respectivă, pământul a rămas în administrarea fraților și în fiecare an primea cotă parte din ce îi revenea de pe teren.
După decesul bunicii, mama mea a mers la fața locului ca să vadă care este statutul terenului respectiv. În acest moment terenul se află în arendă la doi arendași, unul dintre ei a fost de acord să-i dea arenda cuvenită, cel de-al doilea a refuzat să-i dea arenda, motivând că frații bunicii, au mințit spunându-i ca nu are moștenitori.
Cei drept, nu avem succesiunea făcută pentru teren, însă doresc ca o dată realizată această succesiune, să recuperez arenda datorată pe perioada în care arendașul a utilizat terenul arabil, și care probabil a plătit acestă arendă fraților bunicii, fără să existe un act sau o semnătură a moștenitorului de drept, și mergând doar pe ”vorbe” (vorbele fraților bunicii).
Practic perioada în care nu am încasat aceste drepturi este de aproximativ 14 ani, și cel mai probabil o să mă aștept ca la primăria de pe raza teritoriului unde se află terenul, să am de plătit impozitul pe acea suprafață de teren arabil.

Care sunt pârghiile prin care pot obliga arendașul să îmi plătească arenda, măcar pe o perioadă mai mică (nu neapărat pe cei 14 ani), în contextul în care el nu are nici o semnătură prin care proprietarul de drept a intrat în posesia banilor. Urmând ca acesta să-și recupereze prejudiciul, de la cei pe care, practic l-au păcălit?
Cel mai recent răspuns: trandafir2 , moderator 00:10, 3 Septembrie 2016
1) dezbateti succesiunea
2) arendasul vă va plati arenda dupa ce-i veti notifica calitatea dvs. de proprietar al terenului, iar din urma daca va fi sa recuperati ceva, recuperati de la ceilalti succesibili.
Ultima modificare: Sâmbătă, 3 Septembrie 2016
trandafir2, moderator

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Buna ziua, am moștenit de la părinții mei o suprafața de ... adelaneagoe adelaneagoe Buna ziua, am moștenit de la părinții mei o suprafața de teren arabil ( succesiunea am făcut-o ) care era dat in arenda de tatăl meu. Arendașul susține ... (vezi toată discuția)
Arendarea unui teren marusca marusca Situatia este urmatoarea: sintem mai multi frati mostenitori ai unui teren detinut de tata. Unul dintre frati a incheiat un act sub semnatura privata cu o ... (vezi toată discuția)
Buna seara . va expun si eu urmatoarea situatie: un titlu de ... Dreaan Dreaan Buna seara . Va expun si eu urmatoarea situatie: Un titlu de proprietate pe un teren agricol cu 5 persoane trecute in el. Tatal meu, bunicul ( parintele lui ... (vezi toată discuția)