Buna ziua.
As dori sa aflu daca exista o prevedere legala prin care daca o societate angajeaza persoane care nu lucreaza -sunt in cautarea unui loc de munca (chiar daca nu sunt in somaj) firma angajatoare primeste 900 lei, precum si in ce conditii ar beneficia de aceasta suma?
Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
art.93 (1) Angajatorii care încadrează în muncă persoane din rândul şomerilor, pe care le menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la data angajării, beneficiază de reducerea sumei reprezentând contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii.
(2) Reducerea contribuţiei se acordă începând din anul fiscal următor, pentru o perioadă de 6 luni, şi constă în diminuarea sumei datorate lunar cu 0,5% pentru fiecare procent din ponderea personalului nou-angajat în condiţiile prevăzute la alin. (1) din numărul mediu scriptic de personal încadrat cu contract individual de muncă din anul respectiv.
art.5
În sensul prevederilor prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
.....
III. persoană în căutarea unui loc de muncă - persoana care face demersuri pentru a-şi găsi un loc de muncă, prin mijloace proprii sau prin înregistrare la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, acreditat în condiţiile legii;
IV. şomer - persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.
....