Opinez ca aveti dreptul sa sustineti examen, amanarea aplicarii pedepsei nu reprezinta o hotarare de condamnare, asteptati sa ramana definitiva.
ART. 24*) OUG 195/2002
(1) Examinarea pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îşi au domiciliul ori reşedinţa în sensul art. 23^1 alin. (2) sau, în cazul celor aflaţi la studii în România de cel puţin 6 luni, de către autoritatea competentă pe raza căreia se află adresa unde locuiesc.
(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), candidaţii care solicită obţinerea categoriilor Tr, Tb sau Tv, precum şi candidaţii cu dizabilităţi fizice pot fi examinaţi de autoritatea competentă pe raza căreia se află şcoala de conducători auto autorizată unde aceştia au absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică.
#M1
(2) Forma şi conţinutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor**), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
#B
(3) În localităţile în care autoritatea competentă autorizează desfăşurarea cursurilor de pregătire şi susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, şi în limba minorităţii naţionale respective.
#M17
(4) În cazul cetăţenilor străini şi al cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene care îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România sau, după caz, se află la studii în România, examinarea la proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, într-o limbă de circulaţie internaţională.
(5) Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, este următoarea:
a) 5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb şi Tv;
b) 10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, Bl şi BE.
(5^1) În cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autorităţile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăşi valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere.
#M19
(5^2) Eliberarea unui nou permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă se realizează numai după efectuarea examinării medicale prevăzute la art. 22.
(5^3) În cazurile prevăzute la alin. (5^1) şi (5^2), eliberarea permiselor de conducere respective se realizează fără susţinerea unui nou examen, la cererea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în România în sensul art. 23^1 alin. (2) ori care dovedesc că se află la studii în România de cel puţin 6 luni şi care deţin permis de conducere eliberat de autorităţile competente române, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
#M18
(6) Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1).
#CIN