Bună seara,
vă reţin atenţia cu o problemă...
sunt din Iaşi şi în această vară am făcut o plângere penală îndreptată unei instituţii cu sediul în Bucureşti. Cazul a fost preluat de către poliţia de sector.
Astăzi am primit o citaţie prin care sunt chemat săptămâna viitoare, în calitate de martor, la parchetul tribunalului Iaşi.
Eu sper că e vorba de plângerea mea, dar numărul dosarului cauzei pentru care sunt chemat la Iaşi diferă de cel al dosarului înregistrat la Bucureşti, iar procurorul de serviciu nu a vrut să-mi dea nici un detaliu despre caz.
Vreau să vă întreb?
- Ce presupune calitatea de martor? Pot fi denumit generic martor, chiar dacă eu am făcut plângerea penală? Sau, cine ştie, pot să mă duc acolo ca martor şi să mă trezesc că, de fapt, sunt învinuit de ceva?
- Este posibil să fie vorba de dosarul cu plângerea mea, chiar dacă numerele de înregistrare diferă? Adică, aceeaşi cauză poate avea un număr la Bucureşti şi altul la Iaşi?
Daca ati sesizat organul de UP pentru savarsirea unei infractiuni in urma careia ati suferit o vatamare, veti fi audiat ca persoana vatamata, nu ca martor.
Daca sunteti chemat in calitate de martor intr-un dosar penal, nu o sa aveti dreptul sa studiati dosarul.