Renuntare la custodie

Nu poate sa renunte la custodie, pentru ca 1. nu e vorba de custodie ci de exercitarea autoritatii parintesti 2. nu e vorba doar de drepturile lui (la care poate sa renunte) ci si de responsabilitati fata de copil (la care nu poate sa renunte).

Dvs nu depindeti de tata, copilul insa depinde si acest lucru va afecteaza. Dar in sensul strict al cuvantului dvs nu depindeti de el.

Puteti ( aveti nevoie de un avocat, pentru ca e vorba de o exceptie de la regula) sa cereti exercitarea autoritatii parintesti in mod exclusiv justificand cu absentele indelugate ale tatalui si adaugand si acordul lui.
Asta v-ar permite sa calatoriti (nu chiar oriunde in lume, exista tari care cer acordul tatalui chiar si cand exercitati singura autoritatea) si ati decide singura in aproape toate situatiile care o privesc pe copila.
Mai trebuie stabilita (in aceeasi actiune) pensia de intretinere (din partea tatalui), domiciliul copilului si programul de relatii personale ale copilei cu tatal.

Dacă tatăl este de acord sa exercitati autoritatea părintească exclusiva puteți rezolva problema.
Dacă vine în curând puteți deschide deja procesul sau sa așteptați sa vina și sa încheiați un acord de mediere pe care sa îl depuneți la instanta.
Și eu sunt de părere ca ar fi bine sa aveți avocat întrucât acțiunea trebuie redactata în mod profesionist și sa fie temeinic gândită.
Depinde însă dacă el vrea sau nu program de vizita sau dacă nu vrea sa mai vadă copilul.

Dacă părinții au ajuns la o înțelegere privind exercitarea exclusivă, de către unul dintre ei, a autorității părintești asupra copilului minor, instanța deja sesizată cu o cerere în acest sens poate să dispună conform acordului părților – care poate lua forma unei tranzacții judiciare sau acord de mediere –, consfințind acest act printr-o hotărâre de expedient.



Se poate considera că există acord al părinților pentru exercitarea exclusivă, de către unul dintre ei, a autorității părintești asupra copilului dacă unul dintre aceștia și-a exprimat acest acord în fața instanței sau printr-o declarație expresă dată în mod expres, irevocabil, neechivoc și sub discernământ deplin și neviciat – acord urmat de acceptarea expresă sau tacită a celuilalt părinte – ori dacă un părinte a renunțat, în aceeași modalitate, la toate drepturile sale asupra copilului, permițând, astfel, celuilalt părinte – care acceptă expres sau tacit acest lucru – să dețină drepturile părintești legale depline asupra minorului.