Alineatul (1) al art. 13 din Legea nr. 215/2001 statuează faptul că asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt conduse de un consiliu de administrație.
Prin derogare de la prevederile acestui text de lege, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 prevede faptul că, în cazul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, organele asociației sunt adunarea generală, consiliul director și comisia de cenzori.
Față de cele de mai sus, aș dori un punct de vedere privind legalitatea abordării conținutului actelor constitutive și statutelor unor asociații de dezvoltare intercomunitară constituite în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional, care prevăd faptul că „Asociația este condusă de Adunarea Generală...”, iar „Consiliul de Administrație reprezintă organul executiv...”.
Cu stimă,
Alexandru Cîmpeanu
Nu conteaza denumirea data in statut unui anumit organ. La o asociatie obisnuita OG 26 / 2000 prevede un consiliu director, o adunarea generala si la peste 15 membri cenzor si la peste 100 membri comisie de cenzori. Dar asociatia nu doar ca are dreptul sa isi faca si alte organe cu diverse roluri, dar poate in statut sa dea si organelor impuse de lege ce denumiri doreste - Consiliul Director e adesea numit Comitet, Birou, Consiliu de Conducere, Consilu de Administratie, Grup de Coordonare, Board etc, dar calificarea juridica este si ramane cea de Consiliu Director si i se aplica normele legale pentru acesta indiferent ce denumire poarta. la fel ar trebui sa fie si la acele categorii speciale de asociatii, daca legile speciale nu prevad expres altfel. Simplul fapt ca utilizeaza alta terminologie nu schimba situatia, ca sunt totusi persoane juridice de drept privat, chiar daca sunt de utilitate publica.