Cazul meu este în felul următor : Într-o seară în care am ieșit în oraș cu mai mulți prieteni, după ce ne-am decis că vrem să plecăm acasă, taman când se încheia seara pentru noi, s-a găsit un individ să se ia la harță cu mine și să mă înjure în toate felurile. În primă instanță nu i-am dat o reciproca echivalentă, dar continuând să mă enerveze, i-am răspuns cu aceeași monedă, ba chiar în ultimul act i-am făcut cunoștință cu pumnul meu și l-am propulsat direct pe o mașină de poliție care era în fața noastră (ironia vieții).
După ce ne-au văzut polițiștii, tipul respectiv a fugit cu prietenii lui și mă gândeam că doar or să mă pună să mă calmez și alte cele, nimic altceva. Când colo, încep să-mi pună tot felul de întrebări tâmpite, de genul "știi cum arăta tipul care te tot înjura?", păi cum pana mea să întrebi așa ceva, când l-ai avut pe capotă acum 2 minute? Însfârșit, după toate mizeriile lor, m-am înfierbântat și mai tare și am început să le vorbesc injurios (decizie extraordinar de proastă, admit).
Dragii de ei încep să se umfle-n pene și unu scrie ceva în vreo agendă, pesemne că voia ceva proces verbal, dar dobitocii pe lângă că n-au luat informații de la niciun martor despre ce s-a întâmplat și cum că nu eu începusem altercația, nici măcar nu m-au lăsat să semnez procesul și să scriu în mențiuni că nu-s de acord sau altceva. Le-am spus că voi semna dacă-mi dau, dar mi-au dat doar bună seara.
Treacă meargă, începusem să cred c-au făcut asta doar să fie ei masculii alfa, și mă trezesc că-mi vine acasă, după vreo două luni, proces verbal și constatarea amenzii de trei sute de lei.
Acum, ce aș putea face în cazul asta? Ținând minte că eu n-am semnat, scris și declarat absolut nimic legat de mine în acea seară pentru ei, doar le-am dat datele din buletin (fără să-l am la mine).
Probabil ati primit amenda pentru tulburarea linistii publice. Puteti face plangere impotriva procesului verbal, propuneti vrei 2-3 martori care sa spuna cum a stat treaba si poate aveti sanse sa anuleze procesul verbal.
In situatia in care contestati procesul verbal, pierdeti beneficiul de a achita 1/2 din amenda in 48 ore.
Totodata, este posibil sa existe vreun motiv de nulitate absoluta a procesului verbal, insa in aceasta ipoteza ar fi bine sa luati legatura cu un avocat care sa vada procesul verbal.
Cred că da, pentru asta oi fi primit amenda.. nu-l am acum cu mine ca să pot verifica.
Exact în spiritul ultimei tale propoziții m-am gândit. Am citit că în articolul 19 , alineatul întâi se specifică în felul următor :"Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de faţă, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurări,
care trebuie să fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnătura acestuia."
În procesul verbal, la mențiuni nu scrie absolut nimic legat de faptul că eu n-aș fi vrut să semnez sau altceva (lucru pe care l-aș fi făcut și oricum le-am zis că semnez). Scrie doar că "La fața locului nimeni nu a vrut să se identifice ca și martor", afirmație care vrea oarecum să treacă cu vederea peste alineatul respectiv, dar oricum este zero, fiindcă agentul trebuia să facă întocmai cu articolul, nu?