Buna seara! Am o fetita de 4 ani si jumatate, nu am fost casatorita cu tatal ei, avem custodie comuna, si eu si fetita avem rezidenta in Italia, casatorita cu un cetatean italian de 2 ani. In urma legii nr 169/2016- completare si modificare a legii nr 248/2005 se aplica si in cazul meu adica sa pot veni in Italia fara semnatura tatalui?
Buna seara,
Atata timp cat exercitarea drepturilor parintesti (custodia) este comuna nu puteti circula fara acordul scris al tatalui.
Daca nu vrea sa vi-l dea atunci o puteti solicita instantei prntr-o cerere.
Stiu ca in 2016 s-a modificat legea 248/2005 si era un alineat in care scria citeste: 61) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. b) și d), declarația celuilalt părinte, declarația ambilor părinți sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredințat minorul, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal, privind acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate la ieșirea din România, nu este necesară atunci când minorul cetățean român cu domiciliul sau reședința în țara de destinație se deplasează însoțit în condițiile prezentului articol, în această țară."
Passapoarte
Wawelena
Buna seara am si eu o intrebare va rog frumos!! Daca o familie de romani sunt stabiliti in Italia, avand un copil minor,, o fetita de 10 ani!! Daca mama vrea ... (vezi toată discuția)