Mi se pare o struțocămilă (vedeți mai jos de ce) și mă îndoiesc că instanța o să accepte așa ceva, dar s-ar putea să greșesc - aici colegii avocați vă vor putea sfătui mai bine.
Deci, din ce înțeleg eu, dumneavoastră nu ați solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare pe motivul neplății prețului (care este un element esențial al vânzării și fără de care nu putem vorbi despre o vânzare), ci ați solicitat reducțiunea unei... vânzări, în ideea că ar echivala cu o donație. Nu v-ar fi fost mai comod să solicitați anularea vânzării, în baza art. 1665 din Codul civil, caz în care v-ați fi scutit și de niște bătăi de cap cu reducțiunea?...
În fine... păi, dacă instanța vă va accepta reducțiunea, înseamnă că va considera acel act ca fiind într-adevăr donație (reducțiunea neputând opera decât pt. donații), ceea ce înseamnă că, în ceea ce privește dobândirea bunului, nu a mai operat art. 339 din Codul civil (ori art. 30 din Codul familiei), ci art. 340 (respectiv art. 31), adică bunul nu a mai devenit comun prin efectul legii (și nici prin convenție, că soțul n-a participat la act), așa că soțul nu mai e proprietar, deci ce treabă mai are el în toată această ecuație?!...
PS: Este drept că în ambele articole (339 din Codul civil / 30 din Codul familiei) se specifică faptul că bunul dobândit este propriu cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut în mod expres că va fi comun, dar în situația dv. dispunătorul n-a prevăzut nimic pentru că el nu a făcut o donație, ci o vânzare pe care vreți s-o transformați acum în donație. Acum sincer... chiar vorbim de animus donandi?... - și dacă da, atunci inclusiv pentru soț?...
Păi art. 1665 se referă, așa cum am spus, la anularea vânzării atunci când s-a făcut fără intenția de a fi plătit prețul. Dacă s-ar anula, atunci s-ar anula în întregime, că doar prețul n-a fost plătit de niciunul dintre soți. Vânzarea se anulează în acest caz pentru lipsa unui element, nu pentru neîndeplinirea vreunei obligații de una din părți.