Domnule Adam Grecu, trebuie să vă răspund la ultima întrebare - „Nu înțeleg, ce faceți în Adunarea Generală a membrilor Asociației” ? Ce să facem, dacă anterior, timp de 3 ani, șefii s-au făcut că uită de obligația din Legea 230/2007, art.23, și n-au mai convocat nicio Adunare Generală (nici măcar pentru alegerea conducerii), iar în ultimii ani s-a reușit anularea a minim 2 Adunări Generale, prin sentințe definitive ale Instanțelor de Nulitate Absolută a proceselor-verbale ale acelor „Adunături”, pe motivul că s-au încălcat aproape toate paragrafele din H.G. 1588/2007, art.14 ? Ce ziceți, ăsta nu e unul dintre motivele de desființare a acestui „mamut” de Asociație de Proprietari, știind și faptul că președintele actual nu este proprietar în Asociația noastră și astfel n-avea dreptul de a candida sau de a fi ales, conform Legii 230/2007, art. 9, dar și art.5-8 ?
În principiu, dacă citim textul art.10 din Legea 230/2007, acesta este extrem de clar: „Proprietarii au dreptul să cunoască toate aspectele ce țin de activitatea Asociației şi
au acces, la cerere, la ORICE document al acesteia.”
„ORICE” înseamnă tot ce este document intrat în Asociație, deci și contractele angajaților, care nu pot avea Clauză de Confidențialitate, știind ce zice art.10. Și chiar dacă ar avea, textul legii e clar pentru vorbitorii de limba română privitor la sensul cuvântului ORICE. Aceste documente ne aparțin fizic și nouă, proprietarilor, odată ce-i plătim pe toți pentru a se desfășura totul legal, fără secrete, dar vrem în schimb respect și ne-discriminare, arătând că sunt corecți și că n-au nimic de ascuns. Dacă au refuzat mereu să ne arate documentele cerute, e clar că în actele și contractele Asociației noastre sunt lucruri dubioase, care atestă faptul că nu s-au respectat multe din obligațiile scrise acolo.
* Noi știm de un an că falsul Administrator ... tehnic nu este atestat (așa se auto-numește, Administrator ... Tehnic - ascultați aberația spusă de el în această înregistrare:
[ link extern ]
Am făcut multe plângeri la Primărie, dar Inspectorul de zonă și Primarul ne repetă la infinit, de câțiva ani, că „
Serviciul Investiții și Îndrumare Asociații de Proprietari din cadrul Primăriei nu este abilitat să efectueze control financiar-contabil şi de gestiune asupra activității Asociațiilor de Proprietari. Organul abilitat să efectueze controlul financiar-contabil și de gestiune este Comisia de Cenzori din cadrul Asociației de Proprietari, prevăzute la art.33, alin.(l) din Legea nr.230/2007”. Dar primăriile au atribuții de control și de amenzi stipulate clar în Legea 230/2007, art.55 și 56, inclusiv în cel puțin două Hotărâri ale Consiliului Local. Deci, noi dovedim fapte penale en-gros (cu multe acte), iar Primăria se face că nu vede, nu aude ! Cui să ne adresăm, direct lui Dumnezeu, să facă ordine ? Motivarea Primăriei e penibilă și dubioasă:
Organul abilitat să efectueze controlul financiar-contabil și de gestiune este Comisia de Cenzori din cadrul Asociației de Proprietari
E jenant și ilegal ca unii șefi din Primărie să afirme că nu pot face controale în Asociațiile de Proprietari, la sesizarea a cel puțin unui membru al acestora (o pot face din oficiu), uitând că au această obligație explicită aflată în Legea 230/2007, art.55: „Consiliile Locale, cu sprijinul Consiliilor Județene, exercită controlul financiar-contabil din cadrul Asociaţiilor de Proprietari, DIN OFICIU, ORI LA SOLICITAREA UNUIA SAU MAI MULTOR MEMBRI AI ASOCIAŢIEI.” În cazul nostru, e vorba de refuzul Primăriei de a face un control la A.P.XX, după ce s-a făcut o sesizare către Prefectură, care, la rândul ei, a obligat Primăria să efectueze un control real în această Asociație „penală” ! Acel inspector a explicat nemotivat în Adresa trimisă tuturor (inclusiv Prefecturii) că nu poate face niciun control la Asociația noastră, invocând doar câteva articole care i se par că-l avantajează, dar uită de acel sugestiv art. 55, implicit și de art. 56, cel cu amenzile date șefilor de Asociații dacă au comis ilegalități și abuzuri. Acest așa-zis Inspector a refuzat să arate și faptul că în Legea 230/2007, art. 56, alin.1, litera f) scrie clar că se dau amenzi și funcționarilor publici din Primărie dacă refuză să respecte legile din domeniu invocate: Art. 56. - (1) Constituie contravenţii următoarele fapte: b) neîndeplinirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii Comitetului Executiv, cenzori, administrator de imobil; f) neaplicarea sau nerespectarea prevederilor prezentei legi de către funcţionarii publici şi personalul angajat al autorităţilor publice locale şi centrale, inclusiv personalul regiilor ori al societăților furnizoare de servicii publice de Utilităţi, dacă fapta nu a fost comisă în astfel de împrejurări încât să constituie infracţiune. g) neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 48.1. Deja logica ne spune că mai ales acel așa-zis inspector de zonă care se ocupă cu Asociațiile (sunt 3 la aproape 1.000 de Asociații !?), prin refuzul de a face control la Asociația reclamată și ne-dând voie să consultăm documentele din custodia Asociației noastre, are multe lucruri de ascuns, dar trebuie să cedeze odată, însă nu știm pe ce cale s-o apucăm - să-l dăm în judecată în Contencios Administrativ sau chiar să mergem la Avocatul Poporului, știind că refuză să facă controale șefilor Asociației noastre, care ne-au păgubit de prea multe ori fără să răspundă ?