Dacă suspectul/inculpatul are dreptul de a nu contribui la propria acuzare, poate fi silit la efectuarea expertizei psihiatrice ce are la bază presupunerea că a săvârșit o infracțiune (cu sau ”fără discernământ”)?

tgeorgescu a scris:

Nu sunteti obligat sa cooperati la expertiza psihiatrica, de ex. puteti tace malc tot timpul. Insa nu stim ce la concluzii vor ajunge medicii in aceasta situatie, deci s-ar putea sa nu li se para in ordine.

Expertiza psihiatrică este utilă în procesul penal, chiar dacă suspectul/inculpatul nu cooperează cu medicul psihiatru şi chiar dacă procurorul apreciază că există suficiente probe în cauză pentru a dovedi că suspectul/inculpatul este făptuitorul. În cazul în care se dovedeşte că suspectul/inculpatul este făptuitorul, expertiza psihiatrică serveşte la constatarea existenţei infracţiunii, la stabilirea vinovăţiei făptuitorului şi implicit la justa soluţionare a cauzei. Fapta nu constituie infracţiune dacă se constată că făptuitorul, în momentul comiterii faptei, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze din cauza unei boli psihice ce i-a afectat discernământul; în schimb fapta constituie infracţiune dacă se constată că făptuitorul, în momentul comiterii faptei, putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori putea să le controleze, deci chiar dacă făptuitorul este bolnav psihic, acesta poate fi tras la răspundere penală în cazul în care boala nu i-a afectat discernământul. În concordanţă cu prevederile articolului 184(1-28) din CPP obiectivul expertizei medico-legale psihiatrice este stabilirea discernământului făptuitorului în momentul comiterii faptei, dar expertiza medico-legală psihiatrica nu se efectuează doar în acest scop. Faptul că făptuitorul suferă sau nu de o boală psihică contează în cazul în care se solicită luarea unei măsuri de siguranţă faţă de făptuitor, deci şi în acest caz expertiza psihiatrică are ca scop obţinerea unei probe.

În funcţie de rezultatul expertizei suspectul/inculpatul poate fi achitat şi obligat la tratament medical, condamnat şi obligat la tratament medical, achitat fără a fi obligat la tratament medical sau condamnat fără a fi obligat la tratament medical. În cazul în care se solicită luarea unei măsuri de siguranţă faţă de suspect/inculpat, faptul că suspectul/inculpatul nu cooperează cu medicii legişti psihiatri nu atrage nulitatea raportului de expertiză. Expertiza este utilă cauzei si în cazul în care suspectul/inculpatul nu cooperează, întrucât pentru confirmarea/infirmarea unei situații în care se dispune o măsură de siguranţă este de ajuns ca medicii să evalueze starea sănătăţii suspectului/inculpatului.

Suspectul/inculpatul care se împotriveşte la efectuarea expertizei nu poate fi acuzat de obstrucţionarea justiţiei*, fiindcă are calitate de suspect şi nu de pârât! Există o mare deosebire între aducerea cu mandat în faţa procurorului ori a instanţei şi aducerea cu mandat în faţa comisiei medico-legale psihiatrice. Aducerea cu mandat în faţa procurorului sau a instanţei nu are ca scop strict obţinerea unei probe (mijloc de probă, declarație), pe când aducerea cu mandat în faţa comisiei medico-legale psihiatrice are întotdeauna ca scop obţinerea unei probe.
Expertiza medico-legală psihiatrică serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o (în situaţii cu totul excepţionale), la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi la aflarea adevărului în procesul penal, deci expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează în scopul obţinerii de probe. Acest fapt este relevat de art. 97 (alin. 2 - lit. e), art. 172 (alin. 1), art. 184, art. 246 (alin. 2) şi 248 (alineatele 2 şi 5) din Codul de Procedură Penală.
Scopul unui mijloc de probă este același cu scopul unei probe - constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, identificarea persoanei care a săvârşit-o, cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi la aflarea adevărului în procesul penal. Scopul este factorul determinant la efectuarea unei expertize într-o cauză penală.

*Codul Penal, Art. 271
Obstrucţionarea justiţiei
(1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecinţelor faptei sale:
a) împiedică, fără drept, organul de urmărire sau instanţa să efectueze, în condiţiile legii, un act procedural;
b) refuză să pună la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condiţiile legii, în vederea soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracţiunea care formează obiectul procesului penal.