Se poate ataca în instanță un contract de întreținere după decesul întreținuților?

S-ar putea ca Bucureștiul să fie ceva mai destupat la minte (nu bag mâna în foc)
Iar asta s-ar putea datora unui mic amănunt trecut cu vederea în disputa de mai sus.

Anonimmm2017 a scris:

Acum 3 ani parinti au murit,

Trei ani este termenul de prescripție al acțiunii în reducțiunea liberalităților excesive.
Creditorii obligației de întreținere au fost părinții.
Părinții au încheiat un contract de întreținere cu FIICA lor (descendent) și soțul acesteia, în calitate de debitori ai obligației de întreținere. (amănuntul „și” are și el mare importanță, sub un alt aspect, care depășește puțintel cadrul discuției).

Fiul lor/al creditorilor obligației de întreținere (descendent și el) beneficiază de prezumția instituită de art. 1091 alin 4 NCC. Dar beneficiul acesta poate fi paralizat prin invocarea prescripției (și poate chiar mai mult decât atât, căci aș mai vedea o excepție)

Altfel spus, de cerut, se poate cere (sau ataca, cum ziceți în titlu). Dar de obținut, nu ar obține în fața unui avocat care știe ce și, mai ales, când să invoce.

Și acum hop și eu în disputa de mai sus. De partea avocaților, evident, dar cu ceva argumente suplimentare, pe care am să încerc să le explic pe înțelesul cât mai multora. (într-un limbaj metaforic, împropriu din punct de vedere al acurateței juridice, dar sugestiv).

Prezumția de mai sus nu se aplică doar în cazul la struțo cămilei inventate de notari pe vremuri (așa zisul „contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere”) după cum crede dna. notar.

Vechiul cod civil nu reglementa expres contractul de întreținere. Mai exact, nu era calificat printr-o denumire specială. Era un contract nenumit. Dar exista! (la fel cum, iertați exprimarea/exemplul impropriu, există și copilul nebotezat încă). Contractul de întreținere (spre deosebire de cel de vânzare-cumpărare) era lipsit de o denumire legală, dar existența lui se explica prin principiul libertății contractuale. (Și astăzi există o varietate, teoretic nelimitată, de contracte care nu beneficiază de o denumire legală. Totuși, ele se pot încheia și se încheie „într-o veselie” și se pot boteza cum vreți, câtă vreme nu sunt interzise de lege).

Notarii ar fi putut foarte bine să dea, încă de pe atunci, denumirea corectă a contractului ca fiind de întreținere (în loc de struto cămilă) acolo unde, întradevăr, intenția/voința părților era aceea de a înstrăina ceva (casă, teren etc) contra întreținerii. (nu pentru un preț, ci „pentru o cană cu apă cînd ne-o fi sete” = întreținere).
Preferau însă să mai scrie și „2 lei” preț (prețul fiind de esența vânzării) ca să le iasă struto cămila (vânzare cumpărare cu clauză de întreținere).
Iar în caz de litigiu, primul lucru pe care îl făcea instanța era să stabilească natura contractului. Adică, mai pe românește, când aveau în față o struțo cămilă de-asta notarială, stabileau mai întâi dacă e struț (contract de vânzare-cumpărare) sau dacă este cămilă (contract de întreținere). Pentru că nu puteau să-i aplice cămilei penele struțului (regulile speciale din materia vânzării) când ea era cămilă toată ziua (era contract de întreținere, căruia i se aplicau regulile generale privitoare la toate contractele nenumite).
Exact acest lucru ar fi putut să-l facă și notarii, încă de la momentul încheirii actului (să determine exact care era intenția/voința părților contractante) ca să nu ne mai „distrăm” și noi pe rolul intanțelor. (În fapt, ar trebui să le mulțumim pentru pozitivismul juridic, căci nevoind să vadă decât ceea ce era expres prevăzut/numit de lege, au dat și avocaților ceva de muncă).

Pezumția are o anumită rațiune. Ea a fost instituită de legiuitor în favoarea persoanelor prevăzute de text (descendenți, ascendenți privilegiați, soț supravițuitor) plecând de la ... ceea ce se știa/și se știe și în târg și la moară.
Că adeseori părinții aleg unul dintre copii (descendent) „să le dea o cană cu apă” (contract de întreținere) urmărind în fapt să îndepărteze de la moștenire pe alt copil (tot descendent și el). Iar la momentul morții părintelui, acest din urmă copil constată:
1 - că părintele nu mai are proprietatea în patrimoniul său (a întrăinat-o contra întreținerii)
2 - iar „cana cu apă” (întreținerea) i-a dat-o/prestat-o TOT EL (acest din urmă copil nedreptățit).

În mare, aceasta este rațiunea prezumției institută de text. Să-l ajute pe cel care a dat tot el cana cu apă. Cum? Prin răsturnarea sarcinii probei.
Mai exact (și strict pe speța de mai sus). Dacă FIUL de mai sus (alias fratele celei care avea obligația întreținerii) ar fi acționat în termenul de prescripție, cădea în sarcina FIICEI creditorilor (sora lui) să facă dovada că ... întradevăr le-a dat o cană cu apă (= și-a îndeplinit obligația de întreținere). Iar dacă ea nu reușea să facă această dovadă (lucru ușor pentru cel care a prestat cu adevărat întreținere, dar nu și pentru cel ce s-a prefăcut că face) atunci fratele ei ar fi putut să obțină reducțiunea liberalității.

Căci un contract de întrețienere este un contract cu titlu oneros (în sensul că, fiecare parte urmărește să primească ceva în schimb. Una umărește casa, terenul etc. Iar celalaltă parte urmărește să primească o „cana cu apă, cînd i-o fi sete”/întreținerea).
Or, iată ce se întămplă: Din ... avion orice contract de întreținere este un contract cu titlu oneros. Dar privit de aproape, în cazul în care scot „cana cu apă” din ecuație, tot ... cioară vopsită rămâne (donație deghizată).
Altfel spus, degeaba îl botezați (acum) cum prevede legea (întreținere) dacă eu reușesc să fac dovada că nici nu fuse vorbă despre vreo cană cu apă. Nu-i destulă coperta (frumos titlul/întreținere) dacă lipsește conținutul (iată cana, nu e cana). Dacă e dare/înstrăinare a casei contra ...nimic (unde-i cana?) tot ... „dare de pomană” rămăne (= donație deghizată).

Deci sa inteleg ca acel termen de prescriptie de 3ani exista?
Inseamna ca notara care mia facut Opinia Notariala a stiut ce vorbeste.

Va multumesc de raspuns.

Da.
A văzut prima „piedică”/excepție de învocat (a lipsei calității procesuale, care decurge din existența termenului de un an de opțiune succesorală).
Eu v-am mai dat și al doilea „bolovan” (excepția prescripției) de pus în drumul fratelui, dacă ar voi acum să ceară (căci prima excepție s-ar putea dovedi cam subțirică - nu am de unde să știu exact, pentru că nu cunosc multe din amanuntele situației de fapt din speță).

Rămâne de văzut dacă banca va voi și ea să le vadă. (Fiindcă nu există nimic 100% sigur. Juristii băncii vor cântări sanșele și vor decide).