Art. 75 din Legea nr. 76/2002 prevede că,persoanele înregistrate ca şomeri care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul ori îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reşedinţă, şi/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.
Asadar, numai cei înregistrați ca șomeri pot beneficia de aceasta prima.