legea1/2009

Va inteleg ...durerea si pun pe seama ei si o oarecare imprecizie a fixarii subiectului, precum si pe seama spatiului restrans insuficienta datelor transmise de dvs. Va voi raspunde, pe cat este posibil, la... intrebari:
1. o lege este si ramane lege de la data intrarii ei in vigoare si pana la data iesirii ei din vigoare;
2. din punct de vedere strict juridic, o lege ar trebui sa poata fi aplicata si fara norme de aplicare. Cred cu tarie ca "moda" normelor de aplicare a fost uneori...suprautilizata (un termen nu tocmai juridic dar...). De aceea, in baza unei legi in vigoare, cu temeiurile legale absolut necesare, orice persoana se poate adresa justitiei in cazul incalcarii acesteia. De asemenea, art. 3 Cod Civil (inca in vigoare), prevede obligativitatea instantelor de a se pronunta in orice cauza dedusa judecatii, chiar daca legea "nu ar prevedea" sau "ar fi neindestulatoare". In aceste situatii ar trebui sa intre in functiune metodele de interpretare ale legii, alte prevederi normative aplicabile si nu in ultima instanta, constiinta si profesionalismul magistratilor.
3. Daca pe 19 oct. aveti recurs, asa cum afirmati, inseamna ca deja aceasta cauza se afla intr-o faza cel putin avansata (ca sa nu spun finala) a judecarii sale si imi permit presupunerea (favorabila dvs.) ca aveti angajat un aparator.
Cu stima

iertati-mi imprecizia ,,,intr-adevar,am un aparator dar ca si cum nu am avea,la prima instanta ne-a spus ca suntem cumparatori de buna credinta ,dar asta nu se prezuma si ca trebuia sa vedem daca statul are dreptul sa vanda acest imobil,revendicat in 2007#-o,,cum sa verifici daca statul are acest drept?!apelul a fost respins ca nefondat si asteptam acum si recursul ,,,dar despre legea asta pe aici nu vorbeste nimeni,ca si cum nu ar exista,si cam toate procesele de revendicare care au invocat compararea de titluri ,au dat castig fostilor proprietari,

Aparatorul dvs. ar fi trebuit sa arate ca verificarea dreptului de vanzare al statului, ca subiect nu numai de drept, dar si ca subiect activ (in dreptul penal de exemplu) al apararii legalitatii, nu constituie (tocmai datorita motivului prezentat) o obligatie de vigilenta a cumparatorului; mai mult chiar, in situatia cumpararii de la stat, cred ca se poate propune (de catre aparator instantei, chiar cu precizarea ca propunerea este "de lege ferenda"), ca instanta sa przume cumparatorul "de la stat" ca pe un cumparator de buna credinta, stsul fiind prin definitie un aparator al legalitatii. Incercarea unui asemenea mod de aparare era binevenit, mai ales ca, asa cum aratati, in acest moment legea este ea insasi imprecisa si "neindestulatoare". Mai mult, este aproape imposibil nu numai sa probezi calitatea de proprietar de buna credinta a statului, dar si sa-ti imaginezi calitatea de subiect de rea -credinta a statului sau, mai mult, pe aceea de subiect activ al infractiunii de inselaciune a acestuia. De asemenea, trebuie aratat ca o legislatie ce se vrea "reparatorie" pentru unii (fostii proprietari), nu trebuie sa devina nedreapta si oprimanta pentru cei ce au cumparat. Asa cum buna credinta nu se prezuma, cu atat mai mult nu se prezuma reaua-credinta!
Desi pare un mod de aparare usor emotional, el are la baza norme si principii juridice statuate deplin si perene, care pot fi utilizate, cred eu, in cazurile asemanatoare cu al dvs., tocmai fiindca legea este de larga interpretare.
Incercati sa sugerati asta aparatorului (desi cred ca era normal sa va sugereze el), iar in speranta ca nu este prea tarziu (desi fara sa vreau sa fiu pesimist cred ca este cam tarziu), sper sa mai aveti puterea sa luptati.
Cu stima