Despre renunțarea la paternitate din perspectiva copilului

Buna ziua,

Am aflat recent ca tatal meu nu e cel biologic. Asta du 30 de ani.
Acum el doreste sa renunte la paternitate si sa fie scos din certificatul de nastere.
De-a lungul timpului au mai fost discutii in moemntele tensionate in care parintii mei se acuzau de tot felul, iar e/nu e fiul tau a aparut de cateva ori. La momentul respectiv, pe cand aveam 8,12 si vreo 18 ani pareau certuri inutile si vorbe aruncate in vant. Le-am lasat sa treaca.
In timpul divortului, am fost invitat (alaturi de frate) la judecatorie sa stabilim cu cine vrem sa ramanem - la 7-8 ani, sa ceri unui copil asa ceva e o tampenie, dar asta e alta discutie.
Anul acesta la cererea tatalui, am facut test de paternitate. Ma gandeam sa terminam povestea asta si sa isi linisteasca temerile. Eu eram sigur ca e tatal meu, nici nu aveam dubii ca ar fi altfel.
In momentul de fata sunt chemat in instanta sa imi schimb actele si sa renunte la paternitate.

Acum, tinand cont ca mai bine de jumate din viata mea am fost minor, de ce sunt eu cel ce trebuie sa fie tarat prin instante?
Ce pot eu ca si copil sa fac? Am vre-un drept sau iresponsabilitatea unor presupusi adulti de acum 30 de ani este peste puterea si dreptul meu de a face ceva?

Pot cere sa raman fiul tatalui meu? Pot cere ceva? Daune ca parintii mei au fost iresponsabili? Moral e una, intreb din perspectiva juridica daca eu am vre-o parghie sau nu.

Multumesc,
Geo