Bună seara. Vin aici la sugestia unui amic deoarece sunt puţin confuz şi sincer pus la zid. Logodnica mea a semnat un contract de rezervare a unui apartament în construcţie, şi un antecontract pentru acelaşi apartament, prin dezvoltator cu programul prima casă. Aici apar "problemele": dupa semnarea antecontractului şi a contractului de rezervare, nu a mai beneficiat de nici un fel de informaţie din partea dezvoltatorilor referitoare la situaţia apartamentului, fiind imposibilă contactarea persoanei desemnate să se ocupe de vânzare. În momentul în care s-a ajuns la stadiul finisajelor, ei bine, ele nu au fost cele alese de ea, ci total altceva. Deasemenea nu l-ar lua nou deoarece obiectele sanitare au fost folosite deşi utilităţile nu erau conectate. La ora actuală noi suntem o minge de ping-pong, intre 2 societăţi diferite, care uneori sunt dezvoltători alteori intermediari de vânzări, şi nu avem nici o posibilitate de a renunţa la apartament şi a primii avansul. Singura dată în care am reuşit să găsim o persoană "calificată" cu care să stăm de vorbă, era să ne luam bătaie, la propriu, deoarece in momentul în care am întrebat despre starea apartamentului şi posibila durată de finalizare, domnul a devenit foarte foarte agresiv. Ideea este că lipsa de profesionalism ne-a făcut să ne gândim la renunţarea colaborării dintre ea/noi şi actualii dezvoltatori.
Dacă ne puteţi ajuta să găsim o posibilă soluţie prin care să putem renunţa la antecontract şi să ne recuperăm banii, sau măcar o parte (avansul), aş fi recunoscător.
Părerea mea este că trebuie să citiți cu mare, mare atenție contractul, apoi să vă sfătuiți cu un avocat specializat în contracte, până nu este prea târziu.
Pai, solutie in afara de una amiabila sau alta in instanta, nu exista. Inteleg ca rezolvarea amiabila nu prea este posibila, iar pentru instanta va trebuiesc bani, avocat si rapiditate in demersuri. Este trist ce se intampla, din pacate nu prea aveti alte instrumente la indemana in afara celor mentionate.