avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 528 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Contencios administrativ sau ... Lipsa transparenței
Discuție deschisă în Contencios administrativ sau probleme juridice cu autorităţile, contravenţii

Lipsa transparenței

Buna ziua.
Sunt in situația în care de jumătate de an incerc sa aflu locația în care va fi amplasată o statie de epurare într-o comună, intr-o zona de munte.
Pe scurt in 2015 primăria a hotărât să construiască o statie de epurare care sa deservească comuna fara a stabili și o locație. Anul acesta au început lucrările pentru îngroparea țevii de canalizare. Am cerut copii după actele existente la primărie: autorizația de construire, avizul de mediu, decizia consiliului local, etc. Am primit trimit trei pagini xeroxate, fara atestare conform cu originalul, reprezentând o autorizație de construire in care nu apare nici o adresa, nici o locație unde va fi amplasată stația de epurare, și un aviz de la mediu în care că locație apare o singura data in tot documentul expresia "la circa 1,5 km de pod". Nu am primit o copie a Consiliului Local. Am cerut încă odată hotărârea consiliului local și locația unde va fi amplasată stația. Sunt doua luni și nu mi s-au mai răspuns deloc.
Neoficial toată lumea știe că va fi amplasată undeva intre case dar oficial nu exista nici un act în acest sens. Nu știu nici ce tip de statie este și dacă va pastra distanta legală până la proprietățile din jur care sunt atât locuințe permanente cat și case de vacanta. Am aflat că se va construi de la doi consilieri locali, neoficial evident, tot ei spunându-mi că nu i-a intrebat nimeni nimic și că locația a fost aleasă de primar. Deci nu exista hotărâre de consiliu privind locația. Dupa ce am descoperit acest fapt și am depus cererile, mai nou, primarul le-a comunicat că încă nu a luat o hotărâre în privința locației și că se va hotărî el la primăvară iar pentru moment lucrările vor fi sistate. Țeavă se trage in continuare, de săpat se sapă, exista o organizare de șantier fara nici un fel de panou de identificare...
Întrebarea este: poate face asta legal, exista vreo lege care să-i permită primarului sa ia hotărârea de unul singur? Ce se poate face? Oamenii încearcă acum să vândă terenurile din zona declarată neoficial că fiind locul unde va fi amplasată stația, nu mai construiesc, nimeni nu știe ce va fi, unde va fi și cum va afecta zona.
Va mulțumesc.
Cel mai recent răspuns: Rivedhaul , utilizator 00:47, 30 Noiembrie 2017
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Puteti deschide o actiune in instanta impotrica primariei si consiliului local in contencios administrativ si cere sistarea lucrarilor pana la clarificarea situatiei.
De asemenea va puteti adresa prefecturii, garzii de mediu la nivel judetean si national, administratiei de mediu, guvernului.
Datele de contact le gasiti pe site-urile autoritatilor in cauza.
Nu as avea nimic împotriva deschiderii unui proces dar mi-e teamă că nu rezolva nimic.
Cine retine primarul să zică mă scuzați și să-și scoată autorizațiile cu o adresa trecută pe ele...? Mai ales că el propune el da autorizația,, el o semneaza... Mi-e teama o sa cheltui banii degeaba cu procesul...
Cat privește garda de mediu... a fost înștiințată, a venit, și a plecat cum a venit motivând că ei n-au ce sa verifice pentru că nu e statia construită...

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Amplasare panouri publicitare pe terenul proprietate personala Voxaledana Voxaledana Buna ziua! De curand am amplasat un panou publicitar pe terenul meu langa drumul public si se pare ca nu este legal. Panoul este pentru firma mea, pe terenul ... (vezi toată discuția)
Reglementari legale cu privire la publicitate prin afisare de banere janapress janapress buna ziua vreau sa deschid o intreprindere familiala in mediu rural activitatea - comertul cu amanuntul. dupa cum se spune publicitatea este sufletul ... (vezi toată discuția)
Va salut , o vaga nelamuriere despre planul de urbanism zonal "puz" dany_maris dany_maris Va salut ,problema este respigerea dosrului in nenumarate randuri de catre prinaria din arad sub pretextul ca nu exista un puz .pt zona in care doresc ca ... (vezi toată discuția)