Bună dimineața !
Va rog sa aveți amabilitatea de administrare răspunde la următoarea problema:
- o colega a susținut examenul de promovare în luna decembrie 2017
- nu exista o funcție similara în instituția noastră și nici la alte instituții similare aflate sub același ordonator de credite
- conform regulamentului de promovare și confirm legii, începând cu luna următoare promovării, în se acorda salariul majorat, adică salariul majorat în se va calcula începând cu data de 01.01.2018, iar salariul majorat îl va primi în februarie 2018
- colegul promovat va avea un salariu de baza compus din salariul de baza minim brut pe tara în vigoare înmulțit cu coeficientul de funcție din lege
- colegul de la Resurse
umane spune ca se ia în
calcul salariul minim de baza în vigoare de acum din luna decembrie 2017
- în schimb, juristul nostru spune ca se ia în calcul salariul minim de baza de 1900 lei, în vigoare la data de 01.01.2018 când se face calculul salariului colegului care a promovat, pentru ca nu are importanta ca acum se face calculul - pentru ca așa se cere ca actele interne Decizia și Actul adițional la contractul de munca să se facă anterior producerii efectelor, însă la calculul salariului de baza din 01.01.2018 trebuie sa se ia în calcul salariul minim de 1900 lei în vigoare de la data de 01.01.2018, valabil și aplicabil pentru perioada începând de la data de 01.01.2018.
Va rog mult sa îmi spuneți cum este corect ?