avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 319 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... Precontract de vânzare-cumpărare cotă moștenită ...
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

Precontract de vânzare-cumpărare cotă moștenită dintr-o casă. Care pot fi consecințele pentru părțile din precontract dacă ceilalți moștenitori nu vor fi de acord cu vânzarea?

Aș dori să aflu care sunt urmările și solutionarea unei probleme cauzate de către unul dintre succesori care a făcut un precontract de vânzare a unei case la care nu s-a făcut succesiunea.
Mentionez că la încheierea precontractului unul dintre moștenitori a luat deja jumatate din suma cu care se promitea spre vânzare casa, urmând ca după ce se face succesiunea, la vânzarea casei să se achite si restul sumei.
De asemenea, acel moștenitor care a făcut precontractul, a specificat că ceilalți moștenitori au fost anunțați și sunt de acord cu vânzarea casei, fapt total neadevărat.
Puteți sa-mi spuneți cum va fi tras la răspundere cel care a făcut precontractul (vânzătorul), dar și cumpărătorul și ce se va întâmpla în momentul în care va trece termenul specificat în precontract pentru realizării succesiunii și încheierea contractului de vânzare-cumpărare?
Ultima modificare: Miercuri, 10 Ianuarie 2018
Manuela Rășină, administrator
Puteți sa-mi spuneți cum va fi tras la răspundere cel care a făcut precontractul (vânzătorul), dar și cumpărătorul

Cumparatorul nu are cum sa fie tras la raspundere, el ce vina are ?
Probabil in precontract scrie si care sunt clauzele de restituire a avansului dat in cazul in care nu se finalizeaza tranzactia din vina vanzatorului. Cititi atent precontractul.
În precontract se specifică că dacă nu se vor face actele de vânzare, se va încerca soluționarea pe cale amiabilă restiduindu-se suma primită anterior + cheltuiele pe care cumpărătorul le-a facut cu îmbunătățirea casei în care deja s-a mutat, atacandu-și apoi ca soluție finală, calea juridică.
Voiam să știu ce se întâmplă în cazul în care succesorul a cheltuit banii și nu mai are de unde să-i restituie+banii investiți de către cumpărător.
O altă problemă la care nu știu cursul este cea creată cu ceilalți succesori care nu știu că li se va vinde moștenirea.
Daca defunctul era in viata la momentul incheierii precontractului acesta este nul (sunt nule actele juridice privitoare la o succesiune nedeschisa inca).
Daca s-a facut precontractul dupa deces puteti, ceilalti succesori, sa-i vindeti drepturile succesorale aceluiasi cumparator, daca nu mai sunt alte bunuri care formeaza succesiunea, ori, daca nu va intelegeti cu el puteti deschide succesiunea si faceti si partajul. La partaj hotarati cum va este mai convenabil, consultati si notarul asupra optiunilor posibile. Daca nu puteti rezolva partajul la notar mergeti in instanta, cerand totodata si rezolutiunea precontractului, chemandu-l si pe cumparator.
Acel precontract poate avea valoare doar intre cumparator si succesorul care l-a incheiat, doar pentru cota sa parte.
Art. 1683 C.civ. reglementeaza vanzarea bunului altuia.
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Restul mostenitorilor cum au avut grija de mostenire? De cand sta promitentul-cumparator acolo?
Parerea mea e sa va asezati toti la o masa si sa negociati. Inclusiv sa notificati promitentul-cumparator sa nu faca imbunatatiri.

Alte discuții în legătură

De ce art 700 c civ ? molul molul tata +mama -7 copii din singura casatorie Bunuri comune casa -teren fara vreun act de proprietate sau autorizatie de constrc in 1984 tata moare fara sa i se ... (vezi toată discuția)
Ce drepturi au copii din averea unui parinte otonel otonel Am si eu o problema care ma framanta foarte tare:maica-mea care este singura mostenitoare a casei si pamantului lui bunica-mea a luat-o pe patima alcoolului si ... (vezi toată discuția)
Precontract de vanzare-cumparare adinutza.2008 adinutza.2008 in baza unui precontract de vanzare-cumparare incheiat de un notar, am dat pentru imobilul casa de locuit 30 milioane prevanzatorului reprezentand o parte din ... (vezi toată discuția)