• Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...
• Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet
ranit si apoi vindecat de altul...
• Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata... prima atingere
nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...
• O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic.
• Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.
• Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...
• Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca
inainte...
• Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca
prapastie a durerii...
• Pentru dragostea care se mai gaseste in lumea aceasta si pentru toti
cei care stiu sa o aprecieze, pentru toti indragostitii...
LA MULTI ANI!
• Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
• Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul
ramane...
• Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera
vrednic, iti va indrepta ea cursul!...
• Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi,
dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi
puterea.
• Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in
iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!
• Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza...
si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...
• Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca
o iubesti tu!
• Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.
• Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA
ar trebui sa fie...
• Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de
vant spanzurata in vid!
• In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se
cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...
• Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama
ca este om si sa ramana asa.
• Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile
"insuportabile"
• Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este
asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se
ofileste...
• Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine
Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa...
si un suflet smuls din piept...
• O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp.
• Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in
lume si izvorul cel mai important pentru poezie...
• Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire
care ascunde in ea avertismentul intunericului...
• Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...
• Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si
mangaietoarea lumina a lunii?
• Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei
folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita.
• Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam;
insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem...
• Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a
fi fericiti...
• Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne
inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim.
• Am o banala intrebare pentru voi...: "Dragostea s-a nascut prin femeie
sau Femeia s-a nascut din Dragoste...?"
• Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este
darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
• Fiecare are propria sa filozofie a iubirii..., unii si-au faurit-o din
lemn, altii din piatra...
• Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului
• Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a
simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta...
• "Cand dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite in
armonia raiului." - William Shakespeare
• Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne
iertam unii altora micile defecte...
• Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este
relativ pe lumea asta, pana si iubirea...
• O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.
• pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna,
frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele
mele...
• Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte
adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.
• Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul
fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai
intalnit...
• Sa visezi un inger?...
dar am deja un vis...
si am si un inger...
iar ingerul e visul meu...
• Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este
sa suferi din iubire...
• Fara IUBIRE nu exista viata!
IUBITI-VA!
Si alungati bezna aceasta ce ne sugruma in fiecare clipa!
• Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei
fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens...
• Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa
ce ramane reprezinta amintirile...
• In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec.
• Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe.
• Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu
poate face niciodata soarele: sa lumineze ... noaptea!
• Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca
loviturile ciocanului in dalta unui sculptor priceput...
• Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora
defectele, ci pur si simplu le arde.
• Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera
• Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai
bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti...
• Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme,
punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi
niciodata aceiasi.
• Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista...
• Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti
cand il asculti.
• Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea, fara sa iubim, macar
o singura data, cu adevarat...
• Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de
ea insasi... "jertfa".
• Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine
sa mai aruncam si o a doua privire.
• Dragostea este un joc ciudat:
sau amandoi castiga sau amandoi pierd...
• Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa
se micsoreze...
• Femeia...
este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata...
Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare!
• Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o
oferi, pentru ca de fapt asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca
pe o dragoste...
• Putem numara stele de pe cer din nebunie ori din plictiseala. Uneori din ambele motive. Insa de cele mai multe ori uitam sa ne numaram si pe noi… singura stea… singura planeta, singurul soare care conteaza !… Privim Universul cu o ciudata neincredere, de parca nu am putea concepe ca mai exista si alte lumi, si alte realitati, si alte locuri in care alte forme de oameni iubesc, urasc, ucid, traiesc… Astfel ca, realitatea ne izbeste necontenit cu partea ei ascunsa in umbra: Ceea ce nu vedem ne vede. Ceea ce nu simtim ne simte. Ceea ce nu ne lipseste ne apartine. Treptat, insa, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile iar lucrurilor pe care suntem obisnuiti sa le avem incepem sa le simtim lipsa. Natura noastra ne spune ca omul este un sistem dinamic in care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie si spirit cu o infintate de lucruri pe care nu le avem. Atat timp cat va exista un echilibru in acest sistem va exista si armonie. Insa omul este o fiinta haotica ce va tinde sa-si asume rolul cunoasterii si va claca in fata noilor infinituri de necunoastere pe care le va intrezari. Omul nu a fost creat pentru a fi fericit ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii si plictisela de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va tine in cursa, pana la sfarsit…
Sper sa ma vindec de tine in cateva zile
Trebuie sa incetez sa te fumez, sa te beau, sa te gandesc
E posibil. Urmand prescriptiile unei moralitati sucite
Aceasta mi-a dat reteta timpului, a abstinentei, a singuratatii.
Ti-ar placea sa te iubesc doar pentru o saptamana?
Nu e mult, nici putin, e suficient.
Intr-o saptamana se pot uni toate cuvintele de iubire
Care s-au pronuntat vreodata pe acest pamant si le putem da foc
Te voi incalzi cu aceasta cenusa a unei iubiri fierbinti.
Si de asemenea cu tacerea.
Pentru ca cele mai frumoase cuvinte de dragoste sunt intre 2 oameni care nu-si spun nimic.
Trebuie la fel sa ardem si acel vocabular lateral si marginal al iubirii.
Tu stii cum iti spun ca te iubesc atunci cand iti spun:
ce cald e!
Da-mi apa!
Stii sa conduci?
s-a facut noapte!
Printre lume, cei din lumea ta
Si lumea mea, ti-am spus doar “deja este tarziu”
Si tu stiai ca ti-am spus “te iubesc”.
O saptamana in plus pentru a uni toata iubirea timpurilor.
Pentru a ti-o da.
Pentru a face cu ea tot ce-ti doresti tu.
s-o pastrezi
sa ai grija de ea
s-o arunci la gunoi.
Nu e suficient, ai dreptate.
Nu vreau decat o saptamana pentru a intelege lucrurile
Pentru ca ce mi se intampla este asemanator cu iesirea dintr-un ospiciu pentru a intra intr-o manastire.
Sa ne aducem aminte de cea mai importanta voce poetica din literatura romana :
Inger si demon
Mihai Eminescu
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre ferești murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu fețe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci și sceptici ai plebei proletare.
Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă și plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domnește pe deplin.
Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânșii la lucru-i osândiră
Și le subjugă munca vieții lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viață,
Trec zilele voioase și orele surâd.
În cupe vin de ambră - iarna grădini, verdeață,
Vara petreceri, Alpii cu frunțile de gheață -
Ei fac din noapte ziuă ș-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânșii - ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebuie să fie brațe tari,
A statelor greoaie cară trebuie-mpinse
Și trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Și flotele puternice ș-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ș-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Și-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia - o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Și v-a făcut să credeți că veți fi răsplătiți...
Nu! moartea cu viața a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morți sunt cei muriți.
Minciuni și fraze-i totul ce statele susține,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susțin;
Averea să le aperi, mărirea ș-a lor bine,
Ei brațul tău înarmă ca să lovești în tine,
Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mân.
De ce să fiți voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteți trăi?
De ce boala și moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăția cea splendidă și vastă
Petrec ca și în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitați că-n voi e și număr și putere?
Când vreți, puteți prea lesne pământul să-mpărțiți.
Nu le mai faceți ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinși de durere
Veți crede c-aveți dreptul și voi ca să trăiți.
Ei îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă,
Și sucul cel mai dulce pământului i-l sug;
Ei cheamă-n voluptatea orgiei zgomotoase
De instrumente oarbe a voastre fiici frumoase:
Frumsețile-ne tineri bătrânii lor distrug.
Și de-ntrebați atuncea, vouă ce vă rămâne?
Munca, din care dânșii se-mbată în plăceri,
Robia viața toată, lacrimi pe-o neagră pâne,
Copilelor pătate mizeria-n rușine...
Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri!
De lege n-au nevoie - virtutea e ușoară
Când ai ce-ți trebuiește... Iar legi sunt pentru voi,
Vouă vă pune lege, pedepse vă măsoară
Când mâna v-o întindeți la bunuri zâmbitoare,
Căci nu-i iertat nici brațul teribilei nevoi.
Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!
Atunci când după moarte răsplată nu v-așteaptă,
Faceți ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, și să trăim ca frați!
Sfărmați statuia goală a Venerei antice,
Ardeți acele pânze cu corpuri de ninsori;
Ele stârnesc în suflet ideea neferice
A perfecției umane și ele fac să pice
În ghearele uzurei copile din popor!
Sfărmați tot ce ațâță inima lor bolnavă,
Sfărmați palate, temple, ce crimele ascund,
Zvârliți statui de tirani în foc, să curgă lavă,
Să spele de pe pietre până și urma sclavă
Celor ce le urmează pân' la al lumii fund!
Sfărmați tot ce arată mândrie și avere,
O! dezbrăcați viața de haina-i de granit,
De purpură, de aur, de lacrimi, de urât -
Să fie un vis numai, să fie o părere,
Ce făr' de patimi trece în timpul nesfârșit.
Zidiți din dărmăture gigantici piramide
Ca un memento mori pe al istoriei plan;
Aceasta este arta ce sufletu-ți deschide
Naintea veciniciei, nu corpul gol ce râde
Cu mutra de vândută, cu ochi vil și viclean.
O! aduceți potopul, destul voi așteptarăți
Ca să vedeți ce bine prin bine o să ias';
Nimic... Locul hienei îl luă cel vorbăreț,
Locul cruzimii vechie, cel lins și pizmătareț.
Formele se schimbară, dar răul a rămas.
Atunci vă veți întoarce la vremile-aurite,
Ce mitele albastre ni le șoptesc ades,
Plăcerile egale, egal vor fi-mpărțite,
Chiar moartea când va stinge lampa vieții finite
Vi s-a părea un înger cu părul blond și des.
Atunci veți muri lesne fără de-amar și grijă,
Feciorii-or trăi-n lume cum voi ați viețuit,
Chiar clopotul n-a plânge cu limba lui de spijă
Pentru acel de care norocul avu grijă;
Nimeni de-a plânge n-are, el traiul și-a trăit.
Și boale ce mizeria ș-averea nefirească
Le nasc în oameni, toate cu-ncetul s-or topi;
Va crește tot ce-n lume este menit să crească,
Va bea pân-în fund cupa, pân' va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri când nu va avea la ce trăi.
............................................
Pe malurile Seinei, în faeton de gală,
Cezarul trece palid, în gânduri adâncit;
Al undelor greu vuiet, vuirea în granit
A sute d-echipajuri, gândirea-i n-o înșală;
Poporul loc îi face tăcut și umilit.
Zâmbirea lui deșteaptă, adâncă și tăcută,
Privirea-i ce citește în suflete-omenești,
Și mâna-i care poartă destinele lumești,
Cea grupă zdrențuită în cale-i o salută.
Mărirea-i e în taină legată de acești.
Convins ca voi el este-n nălțimea-i solitară
Lipsită de iubire, cum că principiul rău,
Nedreptul și minciuna al lumii duce frâu;
Istoria umană în veci se desfășoară,
Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău.
Și el - el vârful mândru al celor ce apasă -
Salută-n a lui cale pe-apărătorul mut.
De ați lipsi din lume, voi cauza-ntunecoasă
De răsturnări mărețe, mărirea-i radioasă,
Cezarul, chiar Cezarul de mult ar fi căzut.
Cu ale voastre umbre nimica crezătoare,
Cu zâmbetu-vă rece, de milă părăsit,
Cu mintea de dreptate și bine râzătoare,
Cu umbra voastră numai, puteri îngrozitoare,
La jugu-i el silește pe cei ce l-au urât.
......................................
Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă,
Turnuri ca facle negre trăsnesc arzând în vânt -
Prin limbile de flacări, ce-n valuri se frământ,
Răcnete, vuiet de-arme pătrund marea cea caldă,
Evul e un cadavru - Paris al lui mormânt.
Pe stradele-ncrușite de flacări orbitoare,
Suiți pe baricade de bulgări de granit,
Se mișc batalioane a plebei proletare,
Cu cușme frigiene și arme lucitoare,
Și clopote de-alarmă răsună răgușit.
Ca marmura de albe, ca ea nepăsătoare,
Prin aerul cel roșu, femei trec cu-arme-n braț,
Cu păr bogat și negru ce pe-umeri se coboară
Și sânii lor acopăr - e ură și turbare
În ochii lor cei negri, adânci și desperați.
O! luptă-te-nvălită în pletele-ți bogate,
Eroic este astăzi copilul cel pierdut!
Căci flamura cea roșă cu umbra-i de dreptate
Sfințește-a ta viață de tină și păcate;
Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vândut!
.......................................
Scânteie marea lină, și placele ei sure
Se mișc-una pe alta ca pături de cristal
Prin lunce prăvălite; din tainica pădure
Apare luna mare câmpiilor azure,
Împlându-le cu ochiul ei mândru, triumfal.
Pe undele încete își mișcă legănate
Corăbii învechite scheletele de lemn;
Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate
În fața lunei, care prin ele-atunci străbate,
Și-n roată de foc galben stă fața-i ca un semn.
Pe maluri zdrumicate de aiurirea mării
Cezaru-ncă veghează la trunchiul cel plecat
Al salciei pletoase - și-ntinse-a apei arii
În cercuri fulgerânde se pleacă lin suflării
A zefirului nopții și sună cadențat.
Îi pare că prin aer în noapte înstelată,
Călcând pe vârf de codri, pe-a apelor măriri,
Trecea cu barba albă - pe fruntea-ntunecată
Cununa cea de paie îi atârna uscată -
Moșneagul rege Lear.
Uimit privea cezarul la umbra cea din nouri,
Prin creți ai cărei stele lin tremurând transpar,
I se deschide-n minte tot sensul din tablouri
A vieții sclipitoare... A popoarelor ecouri
Par glasuri ce îmbracă o lume de amar:
"În orice om o lume își face încercarea,
Bătrânul Demiurgos se opintește-n van;
În orice minte lumea își pune întrebarea
Din nou: de unde vine și unde merge floarea
Dorințelor obscure sădite în noian.
Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,
În inima oricărui i-ascuns și trăitor,
Zvârlire hazardată, cum pomu-n înflorire
În orice floare-ncearcă întreagă a sa fire,
Ci-n calea de-a da roade cele mai multe mor.
Astfel umana roadă în calea ei îngheață,
Se petrifică unul în sclav, altu-mpărat,
Acoperind cu noime sărmana lui viață
Și arătând la soare-a mizeriei lui față -
Fața - căci înțelesul e-același la toți dat.
În veci aceleași doruri mascate cu-altă haină,
Și-n toată omenirea în veci același om -
În multe forme-apare a vieții crudă taină,
Pe toți ea îi înșală, la nime se distaină,
Dorinți nemărginite plăntând într-un atom.
Când știi că visu-acesta cu moartea se sfârșește,
Că-n urmă-ți rămân toate astfel cum sunt, de dregi
Oricât ai drege-n lume - atunci te obosește
Eterna alergare... ș-un gând te-ademenește:
Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi."
O putem, oare, asocia cu vremurile in care traim???
avocatnet.ro explicăm legislația
justitiarul3 
BX 
Flavyta