avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 803 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Expertize judiciare şi ... Expert parte care nu are calitatea de expert judiciar. ...
Discuție deschisă în Expertize judiciare şi extrajudiciare

Expert parte care nu are calitatea de expert judiciar. E inducere in eroare a instanței, ce ar trebui să facem noi acum?

Buna ziua,
Intr-un proces civil s-a dispus efectuarea unei expertize topografice. Instanta a admis, la cererea partilor, cate un expert parte.
Eu am depus la termenul in care s-a incuviintat expertiza o copie dupa autorizarea si legitimatia expertului judiciar, autorizare emisa de Ministerul Justitiei. Partea adversa insa a cerut termen de 5 zile pentru depunerea actelor.
La termenul urmator am constatat ca partea adversa a depus o autorizare de la un cadastrist/topografist, autorizat OCPI sa execute lucrari de cadastru, topografie si geodezie, dupa cum scrie pe copia dupa autorizare. Am verificat pe site-ul Ministerului Justitiei si nu este expert tehnic judiciar. In cererea anexata, partea adversa il numeste expert parte si solicita numirea lui ca atare. Instanta nu verifica calitatea acestuia, face referire ca s-a depus autorizarea expertului si trimite adresa catre expertul desemnat cu numele celor 2 experti parte, al nostru si "expertul" lor.
Din cate am citit e ilegal, "expertul" lor nu este niciun fel de expert, este de fapt cadastrist/topografist, e inducere in eroare a instantei, ce ar trebui sa facem noi acum?
Stim comportamentul sa spunem "neortodox" al partii adverse, de aceea am solicitat expert parte. Expertiza topo nu s-a efectuat, inca nu am fost convocati, nici la primul termen, nici pana acum.
Astept de la Dvs. sfaturi cu ce ar trebui sa fac, ce sa cer, care este temeiul legal pe care trebuie sa-l aduc in fata Instantei?
Avem si avocat, inca nu stie situatia, as dori parerea unui specialist, multumesc.
Ultima modificare: Luni, 9 Aprilie 2018
Manuela Rășină, administrator
Cel mai recent răspuns: POPA GHEORGHE , Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca 15:25, 25 Octombrie 2018
Vă mulțumesc mult pentru lămuriri, domnule Popa.
Am avea o tara civilizata dacă specialiștii / experții judiciari ar avea comportamentul și respectul fata de lege și semeni pe care îl aveți Dvs.
Tot respectul!
Ultima modificare: Luni, 9 Aprilie 2018
Annett, utilizator
Bună seara,
Revin cu noutăți.
Am informat Instanta cu privire la faptul ca expertul parte al părții adverse în dosar nu are calitatea de expert tehnic judiciar și nu se afla în lista experților tehnici judiciari aflata pe site-ul MJ.
Instanta a spus ca poate fi trecut ca specialist, ca legea permite asta, asa ca a întrebat partea adversa dacă dorește să-l treacă ca specialist, nefiind expert tehnic judiciar.
Avocata noastră a spus ca atât timp cât exista experti tehnici judiciari din specialitatea topografie, n-ar trebui numit un specialist, iar avocata lor a zis ca experții judiciari cer sume exorbitante, astfel ca prefera acest specialist.
Instanta a acceptat sa fie trecut specialist în loc de expert parte.

Nu mai înțeleg nimic, este legal sau nu sa fie trecut ca specialist un cadastrist autorizat OCPI?

Ce facem noi acum?

Mulțumesc anticipat.
Daca specialistul nu este testat/ autorizat de MJ si nu se regaseste pe lista publicata pe site-ul MJ nu poate fi expert tehnic judiciar desemnat si nici expert parte.
OG nr. 2/ 2000 cu modificarile si completarile ulterioare mentioneaza:
- ART. 13
(1) În lipsa experţilor tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate şi de alţi specialişti care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a) - f).
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1), selecţionate de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, la propunerea instanţelor judecătoreşti, după testare vor fi ţinute într-o evidenţă nominală specială. Testarea specialiştilor se face prin interviu şi constă în verificarea gradului de însuşire a actelor normative referitoare la domeniul respectiv, a dispoziţiilor din codurile de procedură civilă şi penală cu privire la expertiză şi din alte acte normative care reglementează activitatea de expertiză tehnică judiciară, drepturile şi obligaţiile experţilor.
(3) Lista nominală cuprinzând specialiştii selecţionaţi, cu datele de identificare, întocmită pe specialităţi şi pe judeţe, în funcţie de domiciliul acestora, se comunică periodic birourilor locale pentru expertize judiciare tehnice şi contabile.
- ART. 14
(1) Persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist, în condiţiile prezentei ordonanţe, poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată.
(2) Specializările expertizei tehnice judiciare sunt stabilite în Nomenclatorul specializărilor expertizei tehnice judiciare, aprobat prin ordin al ministrului justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti.
-ART. 32 Biroul central pentru expertize tehnice judiciare are următoarele atribuţii:
c) ia măsurile necesare pentru întocmirea tabelului nominal şi a listei nominale cuprinzând experţii tehnici judiciari, respectiv specialiştii care pot efectua expertize tehnice judiciare şi pentru comunicarea acestora birourilor locale pentru expertize tehnice judiciare;
d) organizează desfăşurarea examenului şi interviului pentru atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar;
g) organizează activitatea de perfecţionare a pregătirii experţilor tehnici judiciari şi a specialiştilor;
Expertul parte poate fi expert tehnic judiciar sau specialist tehnic judiciar, deci testat/ autorizat de MJ.
Sunt nuante pe care avocata dvs. ar trebui sa stie a le pune in valoare in fata instantei de judecata.
Mulțumesc foarte mult, asa am ințeles și eu, dar instanta nu a înțeles asa.
Avocata a spus ca în practica instanțelor acești specialiști sunt acceptați. Și ca unde sunt 2 experti tehnici judiciari în mod normal instanta n-ar trebui sa tina seama de părerea specialistului.
Se mai poate face ceva acum dacă domnul cadastrist, autorizat OCPI, a fost deja acceptat de Instanta ca specialist?
Ultima modificare: Marți, 24 Aprilie 2018
Annett, utilizator
Daca va referiti la un specialist care nu este autorizat de MJ este posibil ca instanta sa nu tina seama de parerea acestuia. Parerile unui specialist tehnic judiciar nu pot fi ignorate.
Avocata dvs. nu trebuia sa accepte specialistul neautorizat de catre MJ mentionand in fata instantei motivele mentionate de OG nr. 2/ 2000 cu modificarile si completarile ulterioare.
Puteti depune la dosarul cauzei pana la termenul de judecata o nota scrisa in care sa se mentioneze faptul ca specialistul respectiv nu este autorizat de catre MJ. Poate fi utila o astfel de notificare intr-un eventual apel sau chiar la formularea unor eventuale observatii la raportul de expertiza si la parerea exprimata de catre respectivul specialist referitor la concluziile raportului de expertiza.

Alte discuții în legătură

Calitate expert consultant - obligatoriu expert judiciar ? PFA Corneliu B. - Expert Evaluator PFA Corneliu B. - Expert Evaluator Am fost contactat de catre o parte implicata in proces pentru a-mi expune punctul de vedere in calitate de expert consultant. Mentionez ca nu am calitate de ... (vezi toată discuția)
Competenta expert judiciar Marius2211 Marius2211 Sunt reclamant într-un proces civil in urma unei inundații, unde a fost desemnat un expert pentru a soluționa doua obiective - primul fiind stabilirea ... (vezi toată discuția)
Expert consultant Carmen Aionesei Carmen Aionesei Pentru efectuarea unei expertize judiciare s-a stabilit de instanta un expert consultant din partea partii parate. Este necesar intocmirea unui plan de lucru ... (vezi toată discuția)