restrangerea drepturilor dumneavoastra, atunci nu e de mirare ca conflictele tin vesnic spre binele multora, mai putin a copiilor si parintilor.
Dna avocat, copilul nu e exercitiul drepturilor parintesti, adica nu e un teren de fotbal pe care batem mingea! Copilul e o fiinta si pentru ca mestecam, pana la golirea de continut, expresia "interesul superior al copilului", atunci sa intelegem macar ca nu drepturile parintesti prevaleaza, ci ale copilului. Mai pe romaneste, nu copilul trebuie adaptat programului sau drepturilor tatalui/mamei, ci invers!
Astfel, daca interesul copilului e sa nu paraseasca caminul, neavand inca o capacitate de adaptare la medii noi (unul dintre motivele pentru care gradinita incepe la 3 ani si nu inainte, chiar daca exista si crese), manifestand (unii) anxietate de separare (la varste mici), atunci, tatal, preocupat de binele copilului si nu de dreptul personal, va relationa cu copilul in mediul acestuia un timp, si sigur nu se va face o gaura in cer. Din contra, copilul simtindu-se in siguranta propriului mediu, neanxios, va dezvolta o relatie fireasca si frumoasa cu ambii parinti.
De ce toate astea? Pentru ca parintele stie, sau ar trebui sa stie, ca odata ce a devenit tata/mama i s-au nascut obligatii, nu drepturi (intr-o gandire normala) si viata lui de parinte va gravita in jurul acestei "meserii" de parinte, a binelui copilului, a nevoilor lui, programul celui mic fiind pe primele locuri, nu prevederile codului civil.
Daca alimentam insa gandirea ca relatia cu copilul e definita derestrangerea drepturilor dumneavoastra, atunci nu e de mirare ca conflictele tin vesnic spre binele multora, mai putin a copiilor si parintilor.
Indemnati la cumpatare si toleranta, nu la trambitarea drepturilor, caci copilul creste cu bine si rabdare si dragoste si sacrificii, nu cu procese si batai cu pumnii in piept despre ce drepturi am.
~ final discuție ~